2 octombrie 2016

Mărturisirea credinței - exigența vietii creștine

    La ceas de seară, vineri, 30 septembrie 2016, a avut loc cea de-a XI-a „Seară duhovnicească de la Catedrala Veche”. Tema „Mărturisirea credinței – exigența vieții creștine. Lucrarea mărturisitoare a preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa” , de un deosebit interes duhovnicesc și istoric, a fost prezentată de către Pr. lector univ. dr. Ștefan Negreanu, profesor de Istoria Bisericii Universale la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, care slujește ca preot la capela facultății.

    Tema serii este abordată ca o mărturisire despre un mărturisitor, acest fel de mărturisire fiind ea însăși o exigență a mărturisirii credinței. Pentru început părintele Ștefan Negreanu a vorbit pe scurt despre exigențele mărturisirii. Mărturisirea credinței este un imperativ categoric al vieții autentice creștine fiind o datorie a tuturor creștinilor, nu numai a preoților și a ierarhilor. Această mărturisire trebuie făcută pe toate palierele, prin faptă, cuvânt, cuvântul credinței și împlinirea datoriilor vieții creștine după cum spune cuvântul Mântuitorului: „Cine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor și Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui Cel din ceruri”(Matei 10,32). Una dintre cele mai mari fapte ale credinței este mărturisirea care este încununată chiar de martiriul, chiar de mucenicie.

    S-a arătat apoi lucrarea mărturisitoare a credinței ortodoxe a Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa printr-o scurtă incursiune în viața și personalitatea sa, pornind de la cuvintele dânsului dar și de la notele consemnate în dosarele securității. În aceste dosare fiind de multe ori păstrate chiar manuscrise ale celor care erau urmăriți sau închiși, în felul acesta ajungând până astăzi scrieri de o însemnătate deosebită. Unul dintre manuscrisele părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa numindu-se „A fi preotul lui Hrisitos” care este un fel de autobiografie a suferinței lui, o mărturisire a vieții lui în Hristos. Părintele Ștefan Negrean va cita pe parcursul serii din această lucrare, pentru a arăta că acestea sunt lucruri reale, adevărate. În autobiografia mai sus amintită părintele Gheorghe nu vrea să impresioneze cu durerile, cu rănile și cu suferințele ci pune în față lupta duhovnicească: „Ceea ce vei citi aici este o aventură teribilă și sfâșietoare, dar o aventură în spirit. Să nu pui mare preț pe măcelurile cărnii nici pe nebunia noastră temporară, nici pe foame, nici pe bătăi, nici pe moarte, trupul are memorie scurtă, carnea doare dar apoi uită, dar sufletul nu.” Ceea ce îl îndeamnă pe părintele Gheorghe să mărturisească este faptul de a nu uita. „De aceea vă scriu aici toate cu spaimă, dar și cu bucurie adâncă și ascunsă, scrisul acesta este un strigăt către posteritate.”

    Apoi este creionată pe scurt viața părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa pornindu-se de la nașterea cestuia în 23 noiembrie 1925 într-un sat izolat din Delta Dunării, numit Mahmudia din județul Tulcea, spațiu paradisiac atât natural cât și din punct de vedere al valorilor tradiționale după cum mărturisește, că viața satului se desfășura sub umbra Bisericii. Este prima dată închis în 1948 când era student la medicină în anul al II-lea și timp de aproape 16 ani a trecut prin cutremurătoarea reeducare de la Piteşti și închisorile comuniste de la de la Gherla, Jilava și Aiud. A fost eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare, a absolvit mai întâi cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii din Bucureşti. A urmat apoi, cu mare discreție, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, dar aflându-se la sfârșitul anului patru că este la teologie este împiedicat să-şi susţină licența. La insistențele și prin mijlocirea Patriarhului Iustinian Marina îi este permis să își susțină lucrarea de licență la facultatea de teologie, ale cărei cursuri le absolvise.

    Este hirotonit preot și devine profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul dintre profesorii preferaţi ai elevilor. La marele cutremurul din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Elevii seminariști speriați apelează la ajutorul său. Acesta vine în toiul nopții de acasă, traversând cu greu Bucureștiul lovit de cutremur, fiind singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz, dar din păcate trei dintre seminariști sunt găsiți morți. După cutremur ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, fiindu-i interzis să mai predice în catedrala patriarhală. La un an de la cutremur întâmpină greutăți la săvârșirea parastasului pentru cei trei elevi care au murit sub dărâmături, rămânând la slujbă singurul profesor alături de elevi. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 predici, numite „Șapte cuvinte către tineri”, care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București, dar pentru care a întâmpinat multe greutăți și multă luptă chiar din partea conducerii seminarului. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia.

    Pentru predicile ținute cât și pentru protestul față de demolarea Bisericii Enei revine în vizorul securității și este arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv, inițial la moarte, iar apoi la 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân pe drumuri. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă doi condamnați pentru ucidere. Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în carceră izolat. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat. Este eliberat în 20 august 1984 imediat fiind caterisit, iar contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.

    Se stabilește în Statele Unite, unde primește azil politic iar mai apoi cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland unde a lucrat ca zidar. În anul 1989 se mută cu familia la Washington, unde preia parohia românească „Sfânta Cruce”. A continuat să muncească ca zidar până când comunitatea parohială a devenit îndeajuns de mare ca să-l susțină. După 1994 călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni. În 2006, bolnav de un cancer al pancreasului, în vizita din România este operat la Spitalul Militar din București, iar după ce și-a revenit s-a întors în Statele Unite unde a murit în 21 noiembrie 2006. Conform dorinței sale, este înmormântat în țară, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț.

    La finalul a întrunirii, Părintele Ștefan Negreanu a răspuns numeroaselor întrebări ale credincioșilor din public, dând şi câteva exemple din experiențele trăite de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa în închisoare.

    Întâlnirea a fost moderată de părintele prof. dr. Ioan Tulcan, alături de părintele Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, care alături de cei prezenți au mulțumit părintelui Ștefan Negreanu pentru deosebit de bogata prezentare a exemplului de mărturisire a credinței a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, exemplu atât de mult folositor nouă celor care trăim în frământata societate de astăzi.

drd. Sorin-Gheorghe Săplăcan

Galerie foto