Începând cu anul 2008, la inițiativa Prefericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea și binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a început un program teologic, pastoral-misionar și cultural amplu al Ortodoxiei românești, inaugurat în 2008 cu Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii. Anul 2020 este pus sub semnul preocupării constante a Bisericii și anume aceea a pastoratiei părinților și copiilor și evidențierea contribuției filantropilor ortodocși români la alinarea unor nevoi presante ale credincioșilor.
În cele ce urmează, vom evidenția câteva dintre semnificațiile mai importante ale acestei teme, care va preocupa Biserica noastră întregul an 2020, prin toate structurile și așezămintele ei.
1. Ceea ce este necesar a fi subliniat de la început este faptul că Biserica privește misiunea ei cu privire la familia creștină, celula cea mai mică a Bisericii, în unitatea ei. Adică, nu are în vedere doar pe părinți, ci și pe copii, în egală măsură. Abordarea unei asemenea tematici are o actualitate presantă, deoarece vremurile noastre de astăzi, marcate de secularizare crescândă și de goană excesivă după cele materiale și după satisfacții immediate, lasă în umbră nevoile spirituale ale familiei, privită în întregul ei. De aici, decurg o seamă de consecințe grave pentru sănătatea, echilibrul și unitatea vieții de familie.
2. Această temă legată de pastoratia părinților și copiilor evidențiază un anumit imperativ, pe care atât Biserica în ansamblul ei, cât și fiecare slujitor al ei trebuie să-l înțeleagă și să încerce, cu mijloace pastorale specifice, să vină în întâmpinarea nevoilor de ordin spiritual ale familiei. Punctul de legătură al pastoratiei familiei și de continuare a lucrării pastorale trebuie să-l constituie cele două mari Taine: Botezul și Cununia. Nu este suficient doar a boteza și a cununa tinerii, ci aceste acte liturgice sacramentale trebuie să fie urmate de o însoțire părintească, pastorală permanentă a membrilor parohiei și, în primul rând, a membrilor familiilor din parohie. Nu trebuie să negam faptul că de cele mai multe ori, în urma săvârșirii acestor două Taine, activitatea pastorală se întrerupe, urmând apoi o înstrăinare atât a preotului de proprii lui credincioși, cât și a acestora de Biserică și de preot, ca slujitor al Bisericii.
3. Pentru că aceste lucruri să se realizeze sunt necesare două premise: din partea preotului, acesta este invitat să-și cultive permanent o conștiință misionară clară și asumată, iar credincioșii săi, să manifeste receptivitate și deschidere. Altminteri, a rămâne pe mai departe simpli spectatori critici de pe margine cu privire la ceea ce înseamnă viața Bisericii nu este suficient și nici folositor pentru ei. Numai printr-o conlucrare continuă a preotului și a credincioșilor în cadrul Bisericii se vor putea obține roade duhovnicești bogate.
4. În acest sens, este imperativ necesar că lucrarea pastorală din parohie să nu se desfășoare doar după principiul "de toate pentru toți", adică la modul general și impersonal, ci aceasta se cuvine a fi adaptată credincioșilor în funcție de stareea duhovnicească și de vârstă. Adică, preotul se cuvine a avea în atenție specială pe părinții copiilor din parohie, pe care să-i călăuzească pe calea mântuirii, dar totodată să nu uite preocuparea față de copii, pe care va trebui să-i integreze în activitatea misionară. Pentru realizarea ei, este important zelul pastoral-misionar al preotului și dorința lui de a-I cuprinde pe toți cu răbdare, perseverență și iubire sub cupola de har a Bisericii.
5. Centrul acestei atenții pastorale a preotului față de credincioșii săi trebuie să fie motivarea acestora de a participa cu regularitate la sfintele slujbe ale Bisericii și, îndeosebi, la Sfânta Liturghie. Aici este locul spiritual de maximă putere al lucrării pastorale, de unde iradiază raze de lumină și de speranță pentru întreaga comunitate eclezială. De aici, pot veni pentru preot și credincioși inspirații benefice pentru viață și lucrarea lor bisericească. O lucrare pastoral-misionară care să ignore importanța și roadele Sfintei Liturghii este de neimaginat.
6. Mijloacele de concretizare a pastoratiei părinților și copiilor din parohie pot fi mai multe, dar unele dintre acestea sunt claasice și de neocolit. În primul rând, este vorba de integrarea acestora în dinamica rugăciunii și participării lor la Liturghie și împărtășirea lor mai deasă cu Sfintele Taine, adică cu Trupul și Sângele Domnului. În al doilea rând, împărtășirea din Cuvânt și prin cuvânt a credincioșilor, prin transmiterea învățăturii Bisericii, adică dimensiunea învățătorească a lucrării preoțești. În al treilea rând, cultivarea unui dialog permanent cu credincioșii de toate vârstele, care întotdeauna este unul clarificator și folositor în ceea ce privește promovarea și adâncirea vieții creștine.
7. Tot în contextul anului omagial 2020 este și importanța aducerii aminte de filantropii creștini, care , în România precum și în alte țări creștine, au concretizat identitatea lor creștină prin faptele de ajutorare și încurajare a semenilor lor, aflați în mari nevoi de ordin material și spiritual. Iubirea față de Dumnezeu și de Biserica Sa este nedespărțită de iubirea aproapelui, concretizată în fapte de iubire creștină, adică în filatropie. Actualitatea misiunii filantropice a Bisericii și a mădularelor ei se cere a fi evidențiată și în zilele noastre care nu sunt mai puțin marcate, precum altădată, de sărăcie materială, de izolare, de egoism și de tot felul de răutăți. Filantropia creștină le biruiește pe acestea și reprezintă pentru lume un semn și un semnal: în Biserică oamenii sunt mărturii ale prezenței lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, Care îi cuprinde pe toți și pe toate în grijă și iubirea Sa milostivă.
Pr. IOAN TULCAN
