Sub acest generic a avut loc ședința membrilor Asociației parohiale „Calea Mântuirii” la biroul parohiei Arad-Centru, în ziua de joi, 3 aprilie 2025.

Cei prezenți au abordat mai multe teme:
1 O nouă conferință dedicată Părintelui Martir Ilarion V. Felea. Președintele Asociației a adus la cunoștința celor de față faptul, că duminica viitoare, 6 aprilie 2025, va avea loc la biserica parohiei Arad-Șega I, cu hramul Sf. Mare Mc. Gheorghe, o nouă conferință cu titlul Lucrarea pastoral-misionară a Părintelui Ilarion V. Felea la parohia Șega I (1930-1939). Această biserică a fost ctitorită de Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea. Cu acest prilej, au fost invitați să participe la conferință și membrii acestei Asociații.
2 Activitatea copiilor de la „Grupa duminicală”. Ca de fiecare dată, un punct distinct pe ordinea de zi a ședințelor bilunare ale Asociației parohiale „Calea Mântuirii” se află preocuparea membrilor Asociației față de activitatea copiilor de la „Grupa duminicală” a parohiei Arad-Centru. S-a luat act cu bucurie de faptul, că în sfârșit, participarea copiilor la activitățile acestei „Grupe duminicale” a crescut constant în ultimul timp, ajungându-se, treptat, la starea benefică de dinaintea pandemiei de Covid 19, adică înainte de anul 2020.
3. Pregătirea copiilor pentru Sfintele Paști. Un punct distinct în ceea ce privește activitatea copiilor de la această Grupă îl constituie faptul, că pe lângă activitățile specifice acestei perioade prepascale, copiii, îndrumați de doamnele educatoare, în frunte cu distinsa doamnă Florina Babău, se pregătesc pentru o expoziție de daruri și dulciuri de Sfintele Paști, care vor fi oferite credincioșilor, iar din donațiile acestora se vor face alte donații din partea copiilor noștri, pentru alți copii aflați în nevoi materiale.
4. Activitatea de pelerinaj. Doamna educatoare Florina Babău a propus, ca după Sfintele Paști, să se organizeze un pelerinaj la sfintele mănăstiri, unde copiii, unii dintre ei, însoțiți de părinții lor, vor putea cunoaște viața duhovnicească, culturală și misionară a unor mănăstiri. Decizia concretă a locului de pelerinaj va fi luată în zilele următoare.
5. Pregătirea darurilor de Sf. Paști pentru credincioși sau activitatea filantropică a Asociației parohiale „Calea Mântuirii”. Și în acest an, în preajma praznicului Învierii Domnului, membrii Asociației „Calea Mântuirii” pregătesc pachete cu alimente pentru peste 30 de familii. Aceștia au înțeles de la începutul înființării Asociației, din anul 2008, că este important pentru ei, în calitate de creștini practicanți, să manifeste iubire creștină, care să rodească faptele cele bune, de într-ajutorare frățească. Una dintre modalitățile de manifestare a acestei solidarități creștine, este și aceea, de a exprima prin dăruirea de lucruri materiale, bucuria, puterea și roadele credinței „lucrătoare prin iubire”(Galateni 5, 6).
5. Postul mare în înțeles de pelerinaj al creștinilor spre Înviere. Tema teologică-duhovnicească a acestei ședințe a fost legată de perioada din cursul anului bisericesc pe care o traversăm: Postul Mare sau Postul Sfintelor Paști. A fost evidențiat faptul, că această perioadă este una dintre cele mai dense în conținut duhovnicesc, pentru că îndeamnă pe fiecare creștin să mediteze asupra misterului mântuirii neamului omenesc, prin Pătimirile, Moartea și Învierea fiului lui dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Fiecare zi și fiecare Duminică a acestei perioade este asemenea unei scări spirituale pe care sunt invitați toți creștinii să urce, cu credință, cu smerenie, cu pocăință și cu post. Acesta este un itinerariu spiritual, asemenea unui pelerinaj, având motivație, conținut și finalitate spirituală, duhovnicească. De modul cum se urcă pe această scară și cât de sus urcăm pe ea, depinde intensitatea și profunzimea experierii darurilor Învierii lui Hristos. Altfel spus, acest pelerinaj ne conduce spre bucuria și lumina Învierii lui Hristos.
7. Ultima tranșă a Cărților de rugăciuni. Domnul expert contabil, Bogdan Popovici, membru al Asociației a informat pe cei prezenți de faptul, că a apărut ultima tranșă din tirajul „Cărții de rugăciuni”, ediția a II- a, ce va fi distribuită, în mod gratuit, credincioșilor. Toți cei prezenți și-au exprimat bucuria de a fi contribuit și în acest fel, la lucrarea misionară a Bisericii, de îmbogățire duhovnicească a credincioșilor și de invitație adresată lor, de a-și spori iubirea lor față de Dumnezeu și de Biserica Sa.
I.T.