Marți | 9 februarie 2016

O noua intalnire a asociatiei parohiale  “Calea mantuirii”

   Intalnirile Asociatiei “Calea Mantuirii” se desfasoara bi-lunar, intr-o sala de sedinte a Parohiei Arad-Centru. In cadrul acestor intalniri se abordeaza unele probleme organizatorice, administrative si curente ale asociatiei, dar totodata, se incearca, pe scurt, si discutarea unor teme teologice.

   La intalnirea din 9 februarie s-a reluat in dezbatere misiunea Bisericii Ortodoxe din vremea de azi, discutie purtata sub indrumarea parintelui profesor Ioan Tulcan.

   Dezbaterile au pornit in contextul  in care in societate auzim unele voci, potrivit carora Biserica nu ar face suficient de mult in ajutorul oamenilor. Aceasta parere credem ca provine din faptul ca sensul insusi al Bisericii nu este inteles asa cum se cuvine. Se uita uneori faptul ca Biserica este o comunitate si comuniune de oameni, care se impartasesc de iubirea mantuitoare a lui Iisus Hristos, prin Duhul Sfant. Ca atare, in Biserica, atat slujitorii sfintiti, cat si toti membrii acesteia sunt co-responsabili de intreaga lucrare a Bisericii in lume. O intelegere de la distanta a Bisericii si fara nici un fel de implicare conduce la abordari unilaterale si tendentioase in ceea ce priveste prezenta si misiunea Bisericii in lume.

   Atacurile indreptate importriva Bisericii din ultima vreme ne conduc la experienta traita de unii oameni inainte de 1989. In acele vremuri era o lupta ideologica indreptata impotriva oamenilor credintei si, cu toate acestea, romanii au gasit resursele necesare pentru a lua atitudini practice de viata pentru apararea si marturisirea credintei. In ultimii  ani se poate observa manifestarea fenomenului complex al secularizarii, care da iluzia omului de astazi ca poate sa faca orice pentru a-si dobandi fericirea, conceputa aceasta in mod unilateral, si anume doar sub aspect material.

   In acest context, misiunea Bisericii astazi trebuie sa urmeze coordonatele dintotdeauna: sa valorifice potentialul liturgic si duhovnicesc al sfintelor slujbe, si indeosebi al Sfintei Liturghii, iar de aici, din centrul cultului divin ortodox, sa se inspire intreg poporul lui Dumnezeu. De aici decurge legatura indisolubila intre marturisirea credintei ortodoxe , integrarea in frumusetea si dinamica Sfintei Liturghii si manifestarea credintei si a darurilor Liturghiei in fapte concrete, de iubire si solidaritate cu toti cei care au nevoie de acestea.

   De aceea, misiunea Bisericii este de o covarsitoare importanta in contextul lumii secularizate de astazi.  In ciuda unei oarecare imbogatiri de ordin material , se poate observa totusi o profunda saracire spirituala, de care sufera multi oameni in vremea noastra. Astfel,  participarea la slujbele Bisericii, indeosebi la Sfanta Liturghie, este importanta  pentru fiecare membru al Bisericii, ea realizand o re-echilibrare spirituala a omului de astazi , scotandu-l din monotonia si superficialitatea vietii cotidiene.

   Activitatea asociatiei parohiale “Calea Mantuirii” are o importanta aparte in dinamizarea si incurajarea misiunii crestine in randul copiilor, al tinerilor si al parintilor acestora.

   Am atasat fotografii de la cateva din ultimele intalniri ale asociatiei, mai jos. 

 

 

Galerie foto