27 octombrie 2019

Copiii de la Catedrala Veche - pe Drumul Crucii, spre Feredeu

Duminica Învierii fiicei lui Iair,  i-a reunit pe copiii de la Grupa duminicală,  în mijlocul naturii, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Feredeu din Vale. Pelerinajul, la care au  participat copiii și părinții, a fost unul al bucuriei și familiei, al petrecerii timpului mai aproape de Dumnezeu.

După Sfânta Liturghie,  părintele Teoctist a stat de vorbă cu pelerinii despre istoricul mănăstirii și încercările prin care au trecut călugării pentru a păstra vie credința în acest sfânt lăcaș, ce străjuiește de mai bine de 200 de ani la poalele dealurilor Șiriei.  Copiii au vizitat de asemenea ferma de păsări, unde au admirat o lebădă neagră, păunii și porumbeii frumos îngrijiți, iar în semn de recunoștință  au intonat, în curtea lăcașului priceasna  „Să-L preamărim pe Domnul”, sub îndrumarea domnului Sorin Gheorghe Săplăcan. 

Pelerinii au pornit apoi pe jos, prin pădure, până la Mănăstirea Feredeul din Deal, pe Drumul Crucii pe care îl parcurg credincioșii, în fiecare an la data de 14 septembrie. Un drum de 4 km plin de frunze de toamnă ruginii, de liniște și pace care poartă în taină pașii  ocrotitorilor săi, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La  Feredeul din Deal i-a așteptat pe drumeți apa rece a izvorului, izvor despre care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, spune că este „minunat, întăritor sufletește și trupește, în lupta pentru viața care urmărește dobândirea Împărăției cerești”.

După un scurt popas și rugăciune la schit, pelerinii s-au întors acasă întăriți sufletește , împlinind astfel vorbele vrednicului de pomenire, părintele Teofil Părăian, care supunea că cel care are credință în Domnul Iisus Hristos, are „liniște sufletească, are bucurie, are mângâiere, are din credință curaj, are îndrăzneală în fața necazurilor, n-are niciodată pricină să se teamă”.

Grupa duminicală este coordonată de Florina Codruța Băbău, Diana Negrea, Anca Prodan și Sorin Gheorghe Săplăcan.

Pelerinajul a fost susținut financiar de Asociația Calea Mântuirii, prezidată de prof. univ. dr. Ioan Tulcan și de Parohia Arad -Centru, prin grija părintelui paroh Traian Micoroi.

 

 Manuela CODREAN

Galerie foto