| 11 decembrie 2017

Secolul al XX-lea – timpul pregătirilor pentru Sfântul și Marele Sinod din Creta (2016)

Nu cred, că greșim, dacă afirmăm că Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei, care a avut loc în Creta în  anul 2016 nu a  apărut la întâmplare,  instantaneu, și fără o pregătire temeinică. Spun aceasta, deoarece una dintre acuzele aduse desfășurării acestui Sinod în anul 2016 a fost și aceea, că el n-ar fi fost bine pregătit, că s-ar fi grăbit unii cu convocarea lui, că nu s-a cunoscut prea bine agenda Sinodului etc. Toate aceste obiecții și multe altele, pot fi considerate mai degrabă pretexte pentru a nu conlucra unii cu tematica și consecințele sinodului pentru lumea de astăzi, ba chiar, mai grav, pentru a ocoli conciliaritatea sau sinodalitatea, care trebuie să se manifeste în Biserică nu numai în plan local, ci și universal.

       De aceea, este extrem de important, ca să fie puse în lumină etapele care s-au constituit în tot atâția pași, care aveau drept scop, convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei, pentru ca reprezentații ei să se întâlnească, să se roage împreună, să dialogheze în numele credinței ortodoxe și să afirme în mod  plenar valorile Bisericii noastre în și pentru lumea de astăzi. Este de-a dreptul surprinzător faptul de a afla, că secolul trecut, al XX-lea, a fost unul care a conștientizat tot mai mult importanța convocării cândva a acestui Sinod. Vom evidenția în cele ce urmează câteva din aceste momente grăitoare cu privire la preocupările Bisericilor Ortodoxe pentru a se întruni într-un asemenea cadru instituțional, care este Sfântul și  Marele Sinod al Ortodoxiei.

     1. În primul rând, trebuie amintit momentul în care Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea a adresat o Enciclică tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, la data de 12 iunie 1902, subliniind importanța unei viitoare  întâlniri între reprezentanții Bisericilor Ortodoxe, care să exprime comuniunea interortodoxă, și pe care Întâtistătătorii de Biserici Ortodoxe Locale să-l aibă în atenție  sporită.

     2. A fost reluată această preocupare de convocare a unui Sinod Ortodox imediat după cel de-al doilea război mondial și după Revoluția bolșevică, de către Patriarhia ecumenică de Constantinopol, introducând acest proiect pe agenda de lucru a tuturor ortodocșilor.

     3. Anul 1930 este deosebit de important din acest punct de vedere, deoarece atunci a fost instituit un Comitet pregătitor interortodox, de către Patriarhul Ecumenic Fotie al II-lea, la mănăstirea Vatoped, de la Muntele Athos, pentru a analiza cele 17 teme teologice, care ar putea să figureze pe ordinea de zi a viitorului Sfânt și Mare Sinod al Ortodoxiei, între care se aflau: tema disciplinei bisericești, a calendarului și relațiile dintre Bisericile Ortodoxe însele și dintre toate acestea și celelalte Biserici creștine.

     4. Datorită convulsiilor provocate de anii premergători celui de-al doilea război mondial, precum și de anii înșiși ai acestui război (1939-1945), tema Sinodului Ortodox a fost reînviată prin cele două scrisori adresate Întâistătătorilor Bisericilor Autocefale Locale, de către vrednicul de pomenire Patriarh Ecumenic Athenagora în anul 1951 și 1952. Aceste scrisori au fost gândite și trimise Ortodoxiilor Locale în anii dificili ai acelui secol,  în care o parte a Bisericilor Ortodoxe se aflau sub stăpânirea regimurilor comuniste atee, iar cele două scrisori ale Patriarhului Ecumenic Athenagora au avut un ecou destul de slab  în lumea de atunci.

     5. Conferințele panortodoxe de la Rhodos ( din anii: 1961, 1963, 1964) care au fost convocate și în contextul euforiei declanșate atunci de anunțarea deschiderii celui de-al doilea Conciliu de la Vatican (1962-1965). Aceste Conferințe panortodoxe, care au discutat cele circa 100 de teme teologice, ce ar fi fost posibil să stârnească interesul unui Sfânt și Mare Sinod al Ortodoxiei, reprezintă un moment de cotitură în vederea accelerării pregătirilor pentru o asemenea întâlnire panortodoxă.  Cea de-a patra Conferință Panortodoxă a avut loc la Chambesy (Elveția) la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice, în anul 1968, în vederea creării unui Secretariat care să pregătească un Sfânt și Mare Sinod al Ortodoxiei. Mitropolitul ortodox grec al Elveției, Dr. Damaskinos Papandreou,  a fost numit secretar al acestui Secretariat.

     6. O altă etapă importantă în contextul pregătirilor pentru Sfântul și Marele Sinod l–au constituit Conferințele Panortodoxe Preconciliare (sau: Presinodale) de la Chambesy, convocate de către acest Secretariat ortodox menționat mai sus. Prima Conferință de acest fel a fost convocată între 21-28 noiembrie 1972 la Chambesy (ca de altfel toate celelalte de acest fel). În cadrul acestei întâlniri a fost abordată problematica temelor ce ar trebui să fie dezbătute de către Biserică. Secretariatul pentru pregătirea Sinodului de la Chambesy a primit din partea Bisericilor Ortodoxe mai multe teme, le-a selectat și le-a propus spre studiu Bisericilor, în cadrul acestei Conferințe. Aprobarea temelor teologice trebuia să aibă loc în cadrul acestor Conferințe, prin consens. În final, prima Conferință Panortodxă Preconciliară din 1972 a propus câteva teme generale de studiu: Diaspora, Autonomia și Autocefalia bisericească și Dipticele; Calendarul, Impedimentele la căsătorie, Regulile postului; Dialogurile teologice bilaterale și multilaterale, Ortodoxia și restul lumii creștine și Contribuția Bisericilor Ortodoxe la realizarea păcii, a libertății, a solidarității, a iubirii și  a libertății în lume.

     A doua Conferință Panortodxă Presinodală a avut loc în anul 1982, care a aprobat documentele de bază privitoare la Impedimentele la căsătorie, Despre post și Data sărbătoririi Paștilor.   

     A treia Conferință Panortodoxă Preconciliară a avut loc între 25 octombrie și 9 noiembrie 1985 în același loc (Chambesy) și a aprobat temele referitoare la raportul dintre Biserică și lume, Relațiile ecumenice ale Ortodoxiei, Un prim Regulament al Conferințelor Panortodoxe Preconciliare.      

     A patra Conferință Panortodoxă Preconciliară a avut loc în anul 2009, într-un context politic complet schimbat în urma prăbușirii sistemului comunist în Uniunea Sovietică și în estul Europei. În același timp, la Constantinopol a fost ales un nou Patriarh Ecumenic, Bartolomeu I,  în anul 1991, care și-a fixat drept prioritate a slujirii sale bisericești contribuția sa la afirmarea unității panortodoxe. Principala hotărâre a acestei Conferințe a fost cea legată de Diaspora ortodoxă.

     A cincea Conferință Panortodoxă Preconciliară a avut loc tot la Chambesy, ca și celelalte, în octombrie 2015. Această conferință a aprobat două documente: Autonomia și modul proclamării ei, document care a fost discutat deja în cadrul Conferinței din anul 2009, Relațiile ecumenice ale Bisericii Ortodoxe și Despre Post. Asupra unui document nu s-a obținut acordul Bisericii Ortodoxe Ruse și al Bisericii Ortodoxe din Georgia, și anume documentul despre Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană.

     Astfel, pregătirile pentru acest Sfânt și Mare Sinod al Ortodoxiei au fost de lungă durată, consistente și temeinice, ceea ce a făcută posibilă convocarea lui efectivă în anul 2016. În prealabil, între 2014-2016 un rol hotărâtor l-au avut și Sinaxele Ortodoxe, care au dat ultimul impuls pentru convocarea acestui Sinod, despre care va fi vorba într-un alt număr la prezentei publicații.           

 Pr. Ioan TULCAN