| 22 februarie 2015

Cuvant de invatatura la inceputul Postului Mare (22.02.2015)

     Predica rostita de parintele Ioan Tulcan, la inceputul Postului Mare (Duminica lasatului sec de branza).

   Duminica de azi, numita Duminica lasatului sec de branza, reprezinta o zi cu totul deosebita pentru crestinatatea noastra ortodoxa, pentru ca este ziua care marcheaza un nou inceput din punct de vedere al vietii noastre duhovnicesti. Este ziua care incheie perioada Nasterii si a Botezului si deschide o alta perioada si anume perioada Postului Mare. Biserica ne invita in aceasta duminica in mod deosebit sa intram pe usile de pocainta. Ce frumoasa este aceasta chemare din cantarea bisericeasca : “Usile pocaintei deschide-mi mie , Datatorule de viata”. Usile pocaintei reprezinta niste locuri spirituale in care noi suntem invitati sa intram, insa nu oricum, ci asa cum ne invita Biserica prin Evanghelia acestei duminici din Sfantul Evanghelist Matei, capitolul 6, versetele 14-21. Aceasta ne arata cum trebuie sa intram noi prin usile pocaintei, respectand trei conditii, pe care trebuie sa le indeplinim pentru a putea intra cu adevarat.

   Prima conditie este aceea a iertarii. Mantuitorul nostru, Iisus Hristos spune “ Ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc. Iar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre”. Deci, iata ca problema iertarii este pusa in fruntea efortului spiritual al Postului Mare. Oare de ce este aceasta atat de importanta ? Pentru ca fara iertare, noi nu putem merge mai departe. Desigur ca putem fi evlaviosi, putem face milostenie, dar daca nu avem iertare toate acestea se anuleaza, pentru ca iertarea este conditia fara de care nu se poate face ceva bun, valoros si mantuitor. In momentul in care nu practicam iertarea, atunci suntem robi ai rautatii, esti rob al raului pe care ti l-au facut semenii tai si pe care tu ti-l asumi, il pastrezi in memorie , devii sclavul lui, nemaifiind liber. In momentul acela tu nu poti face efortul sa mergi mai departe, iar pilda de iertare neconditionata este pentru noi toti Iisus Hristos, Mantuitorul, Care i-a iertat pe cei care L-au batjocorit si L-au rastignit. Daca vrem sa ne dezlegam de legaturile rautatii si sa mergem mai departe, trebuie sa iertam. E foarte greu, omeneste nici nu putem, doar daca cerem ajutorul harului lui Dumnezeu si atunci primim puteri sporite ca sa putem sa iertam pe cei care ne-au ranit. Insa in felul acesta suntem dezlegati de legaturile rautatii si putem merge mai departe. Numai daca esti dezlegat, devii suveran asupra gandurilor si faptelor proprii, dar si asupra celorlati, ridicandu-te deasupra lor asa cum avionul se ridica deasupra norilor si a furtunilor de jos. Asa se ridica si omul credincios si iertator deasupra furtunilor rautatii din relatiile cotidiene, din lumea in care traim, pentru a se putea ridica spre orizontul luminos unde rasare soarele dreptatii, Iisus Hristos si ne lumineaza cu lumina dragostei Lui.

   Iisus Hristos ne arata in Evanghelia de azi si cea de-a doua lucrare necesara pentru mantuire si anume postul. De aceea El se exprima direct “Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau Care vede in ascuns, iti va rasplati tie”. Astfel, postul sa nu fie ca cel al fariseilor si carturarilor, care posteau si se etalau in evlavia lor in fata lumii, ci postul trebuie sa fie unul veritabil, oarecum tinut in taina sufletului tau, pe care sa-l stie doar Dumnezeu, Care vede pe ascuns si patrunde cu ochiul Sau atotcuprinzator in tainele inimii noastre si acolo vede sinceritatea jertfei postului. Fara post nu putem sa fim biruitori asupra raului, caci spune Mantuitorul la un moment dat cand a vindecat pe acel copil lunatic, raspunzand Apostolilor care nu l-au putut vindeca, “ pentru ca acest soi de demoni nu poate fi izgonit decat numai prin rugaciune si prin post”. De ce postul este atat de important in urcarea catre Iisus ? Pentru ca reprezinta o jertfa, o daruire de sine a omului. Si omul cand se daruieste pe sine , primeste rasplata de la Dumnezeu. Renuntam de buna voie la ceea ce altminteri am avea dreptul si renuntam la anumite mancaruri pentru a face din actul de postire un act de cult, un act de preamarire a lui Dumnezeu prin lucrarea postului. Astfel ca, practicand postul cel adevarat, mergem un pas mai departe pe calea pocaintei. Dar, trebuie sa fim cu mare luare aminte, pentru ca postul nostru daca este unilateral, adica se reduce la renuntarea la unele mancaruri, el devine dieta. Aceea pe care ne-o recomanda medicul cand constata disfunctii in corpul nostru si ne recomanda sa postim , iar noi ne conformam. Insa la post adesori suntem reticenti si spunem ca nu putem, insa cand medicul ne recomanda – putem. Iata de ce postul alimentar trebuie neaparat dublat de celalalt post, cel spiritual. Un mare parinte al Bisericii, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea : “ Te lauzi ca postesti ? Arata-mi postul tau din faptele tale, pentru ca trebuie sa postesti cu ochiul tau, cu gura ta, cu limba ta, cu intreaga ta fiinta si daca ai postit cu intreaga ta fiinta, atunci ai savarsit postul cel adevarat”. Iar Sfantul Vasile cel Mare are de asemenea memorabile cuvinte: “Este vremea postului de renuntare la bucate, dar si postul de la savarsirea de pacate si in felul acesta aduci jertfa curata Celui care S-a jertfit pentru tine, a murit pe cruce si a inviat”. Acesti doi mari parinti ai Bisericii ne arata acest echilibru pe care trebuie sa-l privim. Pentru ca daca nu facem eforturi de a fi mai buni, mai credinciosi si de a fi mai iubitori si sa nu facem fapte bune, atunci postul nostru alimentar nu are nici o valoare. Eventual are valoare dietetica, pentru sanatate, folositoare si aceasta, dar nu mantuitoare. E foarte bine ca tinem postul alimentar, dar sa nu-l tinem singur, ci sa-i atasam acestuia si calitatile duhovnicesti: credinta, iubirea, bunatatea, jertfelnicia noastra, faptele cele bune despre care vorbeau Parintii Bisericii.

   In fine, Iisus Hristos ne spune “Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta”. Este aceasta o realitate a atasamentului nostru exclusiv fata de bunurile materiale, este o mare ispita pentru noi toti, pentru ca transforma bunurile noastre, necesare vietii altfel, le transforma ca pe ultimul scop al vietii si in momentul acela ele devin pentru noi idoli, inchinandu-ne acestora si lipindu-ne de ele toata inima noastra. Ori, Mantuitorul ne spune ca unde e comoara noastra, acolo este si inima noastra. Daca bunurile materiale constituie singura comoara si ne lipim inima noastra de ele in mod exclusiv si excesiv, atunci cu adevarat devenim inchinatori la idoli, ceea ce inseamna incalcarea celei de-a doua porunci din Decalog.

   Perioada aceasta din Postul mare este cu adevarat o scoala a pocaintei, este o scoala in care ne invita Iisus Hristos, Domnul sa intram si sa ramanem acolo in toata aceasta perioada a anului si mai ales sa savarsim adevarata pocainta, practicand virtutea iertarii, postul cel adevarat si mai ales facand dezlipirea interioara necesara de realitatile materiale ale lumii acesteia, transformandu-le pe ele in vehicule care sa ne inalte pe noi si nu sa ne coboare in iad. Facand acestea cu adevarat, vom putea sa avem bucuria si roadele pe care ni le dau pocainta cea adevarata , postul cel adevarat, rugaciunea cea adevarata, iertarea. In felul acesta suntem curatati de tot ceea ce este rau. In lumea in care traim se cuvine cu adevarat ca noi, crestinii ortodocsi care intram in Postul cel mare, sa aducem o raza de lumina. Si cum spune Apostolul Pavel, “sa ne imbracam in armele luminii, nu umbland ca noaptea in faptele cele rele, ci umbland ca ziua, ca fii ai Lui”. Asa facand cu adevarat, vom aduce in jurul nostru, in lumea in care noi traim, raze de lumina si de adevarata pocainta. Iar cei care din motive de boala sau din alte motive nu pot posti material, sa intensifice postul cel spiritual, sa se roage mai mult, sa savarseasca si mai multe fapt bune, sa se apropie de Dumnezeu, caci intr-adevar acum, pentru fiecare, cum spune acelasi Apostol, “mantuirea este mai aproape de noi decat oricand”.

   Astfel, sa-L rugam pe Iisus Hristos, Domnul sa ne daruiasca dragoste fata de usile pocaintei, sa na daruiasaca tuturor puterea de a ierta, intelepciunea si clarviziunea mintii prin care sa savarsim postul cel adevarat si mai ales sa ne dea puterea sa ne dezlipim de cele materiale si trecatoare ale lumii si sa ne inaltam spre El, Care vine spre patima de pe cruce pentru mantuirea noastra. Astfel, Lui sa-I zicem: Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Care ne insotesti mereu in toate zilele vietii noastre , insoteste-ne in mod deosebit si in aceasta perioada a Postului mare in care intram, ajuta-ne sa putem sa intram in lumina iubirii Tale si sa lepadam de la noi toate lucrurile intunericului, pentru ca in lumina Ta sa vedem lumina si sensul adevarat al vietii noastre si sa Te laudam pe Tine, Cel Care esti Mantuitorul si Dumnezeul nostru. Amin.