| 3 aprilie 2014

Postul cel Mare înţeles ca o scară a apropierii de Dumnezeu (03.04.2014)

    Duminica a patra a Postului Mare este numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul. Acesta a şi scris o lucrare ce poartă numele „Scara raiului”, în care înfăţişează viaţa creştină sub chipul unei scări, în sensul că fiecare om, mai precis fiecare creştin, trebuie să-şi înţeleagă propria viaţă, ca pe un permanent urcuş spre Dumnezeu, pentru a ajunge la unirea cu El, prin săvârşirea virtuţilor, nedespărţit acest efort de împărtăşirea cu Hristosul euharistic, sub chipul pâinii şi al vinului, primit în Sfânta Împărtăşanie.

    Pe întreaga perioadă a Marelui Post credincioşii sunt învăţaţi să intre pe uşile pocăinţei: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie cv-img-02Dădătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la locaşul Tău cel sfânt, purtând locaş al trupului cu totul întinat. Ci ca un îndurat curăţeşte-l, cu mila milostivirii Tale”. Postul cel Mare este asemenea unei radiografii pe care o face fiecărui om, situându-l acolo unde îi este locul credinciosului în momentul de început al Postului.

    Postul creează starea de linişte interioară, de care are nevoie omul pentru a se putea concentra asupra propriei vieţi, asupra propriilor insuficienţe, asupra puţinei sale credinţe şi asupra păcatelor sale, înţelese ca piedici, care îl ţin pe acesta departe de Dumnezeu.

    Pentru ca să putem ajunge aici, o primă condiţie se impune: să luăm în serios Postul în toate dimensiunile şi complexitatea lui. Să facem din el o realitate vie a vieţii noastre. Căci Postul este o realitate care trebuie să ne provoace, în sensul cel mai profund, pentru a intra în universul de preocupări al nostru. El trebuie înţeles, ca o întrebare profundă, duhovnicească, căreia trebui să-i dăm un răspuns sincer, adecvat, dar, în acelaşi timp, el trebuie să ne determine, de a lua o hotărâre, prin care noi să rupem cu trecutul nostru păcătos şi indiferent faţă de viaţa cu Dumnezeu, şi să începem un capitol nou al vieţii noastre. Ca să putem realiza acest mare proiect spiritual avem o indispensabilă nevoie de călăuzirea şi rugăciunile Bisericii. Ea ne cheamă să medităm asupra sensului general al vieţii şi al lumii, punându-ne înainte cinci Duminici pregătitoare, începând cu aceea a lui Zaheu vameşul, continuând apoi, cu acelea ale Vameşului şi Fariseului, a Fiului risipitor, a Judecăţii universale şi a iertării. Toate aceste Duminici sunt trepte existenţiale, pe care suntem invitaţi să urcăm, parcurgând un drum duhovnicesc real, în direcţia împlinirii sensului vieţii noastre, acela de a fi ancoraţi existenţial în Dumnezeu. „ Aceste pericope nu sunt făcute numai pentru a le asculta în biserică; ideea este ca ele să fie luate acasă , pentru a medita asupra lor în lumina vieţii mele, a situaţiei mele familiale, a obligaţiilor mele profesionale , a preocupărilor mele pentru lucrurile materiale, a relaţiei mele cu semenii lângă care trăiesc”(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Univers enciclopedic, Bucureşti 1995, p. 97).

    Viaţa personală a credincioşilor se împleteşte, astfel, cu viaţa Bisericii, credinciosul intrând în felul acesta în ritmul respiraţiei ecleziale. Pentru a ne atinge scopul apropierii de Dumnezeu şi al unirii cu El trebuie să schimbăm preocupările noastre de până în acel moment, insistând mai intens asupra citirii cu evlavie şi în duh de rugăciune a Sfintei Scripturi, a lecturii unor cărţi ziditoare de suflet, dar, nu mai puţin importantă este practicarea rugăciunii mai intense şi acasă. În felul acesta ne purificăm mintea de toate lucrurile nefolositoare, cu care am umplut-o de-a lungul timpului; ca atare, postul semnifică şi o igienă spirituală a minţii, a inimii şi a întregii vieţi. Un loc esenţial, vital pentru urcuşul pe scara Postului trebuie să-l aibă participarea credincioşilor mai intensă la slujbele Bisericii, la Sfânta Liturghie duminicală, la Liturghia „Darurilor celor mai înainte sfinţite” de miercurea şi vienrea, la Deniile de seara. Împărtăşirea mai deasă în această perioadă cu Sfintele Taine ale lui Hristos este darul cel mai preţios primit de credincioşi, pentru desăvârşirea lor. Fiecare slujbă menţionată are importanţa ei, universul ei duhovnicesc, unde trebuie să ne găsim sau să ne regăsim locul şi rostul propriu. Împlinind toate acestea, viaţa personală a credincioşilor se îmbisericeşte mai profund, aceştia respirând aerul proaspăt, curat al vieţii în Iisus Hristos.

    Împlinirea acestui scop al vieţii creştine nu va fi posibilă, dacă credincioşii nu vor lupta constant cu piedicile pe care lumea exterioară le pune în faţa unui asemenea proiect duhovnicesc. Lupta spirituală a credincioşilor va fi încununată de succes, dacă la eforturile lor personale se va adăuga ajutorul harului dumnezeiesc, care să-i lumineze şi să-i întărească. Gândul credincioşilor în aceste zile trebuie să fie: doresc să fiu tot mai aproape de Tine, Doamne.

Articol scris de părintele Ioan Tulcan şi publicat în săptămânalul “Calea mântuirii”.