| 6 decembrie 2016

Pilda luminoasă a Sfântului Ierarh Nicolae

    Din nou, Biserica ne aduce aminte în ziua de 6 decembrie de marele Părinte al Bisericii, Sf. Nicolae. Personalitatea sa a intrat atât de adânc în conștiința umanității, încât pomenirea lui aduce bucurie, seninătate și speranță în sufletele oamenilor. De ce oare, este atât de familiar, atât de apropiat, de cald și de plin de farmec spiritual Sfântul Nicolae ?

    Răspunsul la această întrebare sau răspunsurile la această întrebare conduc la concluzia, că toate aceste trăsături pozitive ale personalității sale se explică prin aceea, că el a fost o figură luminoasă, care a marcat istoria Bisericii și viața de credință și rugăciune a tuturor celor care se simt a fi membri ai Bisericii lui Iisus Hristos și mărturisitori ai Lui.

   Mai întâi, câteva repere biografice.

    Sf. Nicolae s-a născut în anul 270, în localitatea Patara din Lichia, în partea de miazăzi a Asiei Mici. Părinții săi, Teofan și Nona, au fost oameni credincioși, iubitori de Dumnezeu și de Biserică, crescându-l pe Nicolae în duhul învățăturii creștine, cu multă iubire față de Dumnezeu și de Biserică. După moartea părinților săi, Nicolae vinde averea moștenită, făcând milostenie, adică ajutând mulți săraci, orfani și văduve.  Este bine cunoscută fapta sa de milostenie față de acele trei fete sărace, care nu se puteau mărita, și Sf. Nicoae le-a ajutat cu bani, pentru ca să fie ferite de păcat și să-și poată întemeia o familie. Mai sunt și alte fapte de acest gen, care au avut drept autor pe Sf. Nicolae, dar, care nu a dorit să fie popularizate. Totuși, unele din ele au ajuns la cunoștință publică, sporindu-i faima și dragostea în sufletele oamenilor.

     Creștinii din vremea sa, cunoscând calitățile tânărului Nicolae doreau să-l vadă preot sau episcop. El însă, a refuzat, inițial, acest lucru, considerându-se nevrednic de o asemenea mare cinste. În acei ani, s-a întâmplat să moară arhiepiscopul din Mira Lichiei. Credincioșii de acolo și-au îndreptat atunci gândul spre Dumnezeu, rugându-L, ca să le lumineze mintea spre a alege pe cel mai vrednic pentru această slujire. În urma rugăciunilor, au convenit cu toții, ca cel care va intra în ziua rânduită, primul în biserică să se roage, acela să fie cel ales. Lucrarea lui Dumnezeu a fost în așa fel, încât cel care a intrat în acea zi primul în biserică a fost chiar Sf. Nicolae. Deși, la început nu a dorit să accepte această propunere, la insistențele credincioșilor a acceptat chemarea lui Dumnezeu făcută prin oameni credincioși. Păstorirea lui a coincis, la început, cu perioada persecuțiilor împotriva creștinilor, din partea împăraților romani. Datorită acestui fapt, în timpul împăratului persecutor Liciniu, la începutul secolului al IV-lea, Sf. Nicolae a fost persecutat, aruncat în temniță, și supus la chinuri. Din porunca împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sf. Nicolae a fost eliberat din temniță, împreună cu alți credincioși, putând astfel, să își ia în primire lucrarea de arhipăstor al Mirelor Lichiei.

    În timpul păstoririi lui, și odată cu încetarea persecuțiilor, au început mai multe frământări în interiorul Bisericii. Astfel, a apărut erezia sau învățătura greșită a lui Arie, care nu credea în dumnezeirea lui Iisus Hristos, socotindu-L doar o creatură a lui Dumnezeu Tatăl, nefiind de aceeași ființă cu El. În anul 325 a fost convocat primul sinod ecumenic de la Niceea, pentru clarificarea lucrurilor. La acest sinod au participat 318 episcopi, între care s-a aflat și Sf. Nicolae. Prezența sa acolo a fost remarcată de toți cei prezenți, apărând cu putere multă învățătura cea adevărată despre dumnezeirea și deoființimea Fiului lui Dumnezeu cu Tatăl și respingând învățătura greșită a lui Arie.

     Întreaga sa viață a fost pătrunsă de duhul slujirii lui Iisus Hristos și al oamenilor, ajutând pe cei săraci, sprijinind pe cei orfani și fiind apărător al văduvelor. Pentru viața sa de credință și iubire curată a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, atât în timpul vieții, cât și după moarte. Trece din lumea aceasta în Împărăția iubirii lui Hristos în ziua de 6 decembrie a anului 340.  

    Trăsăturile chipului luminos al Sf. Ierarh Nicolae.

    Prima trăsătură pe care o putem vedea în chipul Sf. Nicolae este aceea a mărturisirii și apărării dreptei credințe, așa cum ne spune și troparul său: „Îndreptător credinței și chip al blândețelor...te-a arătat pe tine turmei tale...”Sf. Nicolae a înțeles mereu, că mărturisirea, apărarea și răspândirea credinței celei adevărate este o problemă de viață și de moarte spirituală. Nu orice afirmație religioasă este și credință dreaptă și mântuitoare, ci numai aceea, care este certificată de Biserică, prin Sf. Scriptură și Sf. Tradiție.

     Chipul luminat de blândețe al Sf. Nicolae este cel recunoscut atât de cei mici, cât și de cei mari, pentru că Sf. Nicolae a fost nu numai un apărător al adevăratei credințe, ci și un trăitor al ei. Toate Fericirile pe care le-a rostit Mântuitorul în Predica de pe munte, și-au aflat concretizarea lor în persoana și viața Sf. Nicolae: sărăcia cu duhul, smerenia, blândețea, curățenia inimii, facerea de bine, suportarea nedreptăților și a persecuțiilor, bucuriile credinței etc. Toate acestea i-au conturat un chip de lumină și un umanism cuceritor, care îmbie la apropiere și la imitație.

      În al treilea rând, virtutea solidarității cu cei sărmani, orfani, cu cei necăjiți și oprimați au făcut din Sf. Nicolae un om al speranței și al bucuriei.

      Prăznuirea de fiecare dată a Sf. Nicolae reprezintă pentru Biserică și pentru fiecare credincios un prilej sau o invitație la un pelerinaj interior al reconfortării duhovnicești, la meditație, la reaprindere a flăcării credinței, a iubirii și a nădejdii, într-o lume, care suferă mult de pe urma absenței permanente a acestor valori în sufletele oamenilor. Sf. Nicolae este un însoțitor și un susținător pe acest drum. Chipul lui luminos ne invită la asumarea existențială a credinței noastre și a urmării pildei sale.

Pr. Ioan TULCAN