| 10 aprilie 2018

Învierea lui Iisus Hristos și misiunea Bisericii Sale

     Marea sărbătoare a Învierii Domnului reprezintă punctul culminant al unei lucrări mântuitoare, care a început cu Întruparea, a continuat cu întreaga Sa viață de proclamare a Evangheliei Împărăției, cu minunile săvârșite din dragoste pentru oameni, și, desigur, culminând cu Pătimirile, Moartea, Învierea și Înălțarea la ceruri a Domnului înviat. Evenimentul Învierii este unul care a însemnat prefacerea sau transfigurarea umanității Fiului lui Dumnezeu întrupat, pentru ca aceasta să devină puntea de comunicare și comuniune a Sa cu toți oamenii, pe care i-a cuprins în firea umană asumată la Întrupare.

     Realitatea Învierii este atât de copleșitoare, încât și Apostolii Domnului au fost impresionați, neîncrezători și emoționați la auzul veștii că Domnul a înviat. Abia după mai multe arătări ale lui Iisus Hrisots după Înviere, înaintea Apostolilor Săi, aceștia au ajuns să se convingă de realitatea Învierii Sale. De atunci, de-a lungul istoriei de 2000 de ani, s-a dus mereu lupta spirituală între cei care au primit și au mărturisit adevărul Învierii lui Hristos și cei care l-au contestat. Dar, Învierea lui Hristos este verificabilă prin aceia, care au fost martori concreți ai Învierii, întâlnindu-se și convingându-se de faptul Învierii lui Hristos. Deci, Învierea Domnului are legătură cu istoria, luminând din ce în ce mai mult evenimentele istorice, care au o deschidere dincolo de conjunctura și desfășurarea în timp a faptelor istorice. De aceea, adevărul Învierii lui Hristos trebuie să fie comunicat cu putere în orice timp și loc, trebuie asumat și propovăduit, prin lucrarea misionară a Bisericii.  

      Ca fapt istoric și ca eveniment care luminează sensul întregii existențe, Învierea lui Iisus  Hristos trebuie să fie proclamată mereu, de către Biserică, care este Trupul tainic al lui Hristos Cel înviat așa cum arată Sf. Apostol Pavel (cf. I Corinteni 12, 12 u.). Dar, mădularele acestui Trup, adică creștinii botezați și integrați eclezial în acest Trup al Bisericii, nu pot rămâne pasivi în lucrarea de binevestire către lume a Învierii lui Hristos. Nu trebuie uitat nici faptul, că marile porunci ale Domnului către Apostolii Săi au fost date acestora după Înviere (cf. Matei 28, 18-20; Marcu 16, 16). Ilustrativ din acest punct de vedere este cuvântul lui Hristos adresat Apostolilor, în acest sens: „Ci veți lua putere venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8).

     Întreaga viață a Bisericii și a credincioșilor este pătrunsă și luminată de Învierea lui Hristos. Viața liturgică a Bisericii și teologia ei mărturisesc în mod consecvent și coerent despre puterea și roadele Învierii. Dar, pentru ca toți creștinii să fie mesageri convinși și consecvenți ai realității Învierii, ei trebuie să fie pătrunși de duhul ei, să trăiască viața Bisericii, prin participarea la slujbele ei, și, îndeosebi, la Sfânta Liturghie, care este o pledoarie pentru preamărirea lui Iisus Hristos Cel răstignit și înviat și o invitație permanentă de a primi roadele Învierii. Numai în felul acesta credincioșii devin misionari luminați de razele Învierii, reușind și ei să aducă multă lumină în sufletele semenilor lor, împărtășindu-le bucuria, lumina și puterile Învierii. Mai ales, într-o lume care este refractară la lumina Învierii, lucrarea misionară a Bisericii apare cu atât mai necesară, mai actuală și trebuie să fie mai curajoasă.

      Atunci și acolo, când există mult întuneric, multă suferință și disperare, se cuvine ca Biserica, prin lucrarea ei misionară să picure din balsamul ei mângâietor, aducând lumină, unde este întuneric, aducând iubire, acolo unde este ură, aducând speranță, acolo unde este disperare, aducând împăcare și  echilibru, acolo unde este răzvrătire și neînțelegere.  

     Aceste daruri minunate ale sărbătorii izvorăsc din mormântul gol al Celui Înviat. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a biruit puterile păcatului, ale morții, ale diavolului și ale întunericului și a făcut să răsară lumina Sa atotstăpânitoare și biruitoare. Lumina aceasta a Învierii pătrunde cele mai ascunse unghere ale existenței, pentru că Iisus Hristos, ca Logos sau Cuvânt veșnic al Tatălui, prin care toate au fost create, este Același, Care pe  toate le-a refăcut prin lumina Învierii Sale.

      În lumina Învierii toate lucrurile create și-au redobândit identitatea lor adevărată și sensul lor cel mai înalt. Din momentul Învierii lui Hristos toate au fost restaurate și reorientate spre lumină, spre  sens, spre iubire, spre împăcare și spre împlinire eshatologică. Imnografia slujbei din noaptea Învierii este impresionantă prin modul în care ea surprinde multiplele sensuri ale Învierii lui Hristos, și, îndeosebi, sensul de lumină atotcuprinzătoare a evenimentului pascal.

     Așa cum femeile mironosițe care au găsit mormântul gol au alergat ca să vestească Apostolilor Domnului  Învierea Sa, tot așa sunt chemați și creștinii, luminați de razele Învierii, să vestească acest eveniment al iconomiei mântuirii noastre tuturor oamenilor, începând cu cei apropiați ai familiei și continuând cu cei din imediata vecinătate .    

     Pentru a putea percepe duhovnicește această lumină a Învierii și a o primi în adâncul de taină al inimii, care să constituie mai apoi imboldul misiunii creștine înseși, este necesară o curățire a organului interior de percepție al omului, spre a putea sesiza și primi această lumină. Toate simțurile omului credincios se cuvin a fi curate de orice gând rău și întinăciune, pentru a putea primi pe Domnul Cel înviat. „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: bucurați-vă!” (Stihira întâi, de la peasna întâi, din Canonul Învierii).

     Nu numai persoanele și popoarele sau neamurile pământului sunt chemate să se împărtășească din lumina Învierii Mântuitorului, ci și cosmosul întreg, care își are temeiul existenței lui, în Cel Care nu numai că l-a creat, ci l-a și luminat acum, prin Învierea Sa. De ce nu reușesc toți oamenii să se deschidă darurilor Învierii și să primească așa cum se cuvine această veste? Răspunsul nu se află la Cel înviat, ci el se află în sfera libertății omului. Nu toți oamenii doresc să depășească starea concretă, în care se află, adică aceea a întunericului spiritual al necredinței, al patimilor și al răutăților.

     Biserica lui Hristos este chemată să proclame cu putere bucuria, lumina și roadele Învierii lui Hristos,  în fața lumii de astăzi. Misiunea ei se întemeiază esențială se întemeiază pe realitatea Învierii din care își extrage motivația, conținutul și perspectiva.  

Pr. Ioan TULCAN