| 16 aprilie 2017

Învierea lui Iisus Hristos luminează tuturor

      În ultimele săptămâni premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, care coincid cu săptămânile Postului Mare, credincioșii au trăit clipe mai speciale în viața lor, prin faptul, că au încercat, să se desprindă din monotonia și superficialitatea cotidiană, parcurgând niște evoluții pozitive ale vieții lor spirituale prin:  rugăciune mai intensă, post, meditație, prin eforturi mai bine articulate,  de a-și depăși anumite insuficiențe, răutăți și păcate, cu care s-au obișnuit mult prea ușor, de-a lungul timpului, dar, mai ales, prin faptul, că au intrat în aceste săptămâni mai des în „școala” Spovedaniei și a Împărtășaniei.

     Participând mai frecvent la sfintele slujbe ale Bisericii, dar, mai ales, la Sfânta Liturghie în Duminicile Postului Mare, credincioșii au avut experiența trăirii unor raze de lumină, de bucurie și de mângâiere, pe care nu le-au mai trăit de mult timp în viața lor. Aceasta, pentru că toate aceste prilejuri de înviorare a vieții lor duhovnicești sunt aducătoare de lumini, de sensuri și de bogăție spirituală pentru ei, întrucât s-au pus în legătură de iubire și comuniune cu Iisus Hristos, Care luminează „pe tot omul care vine în lume”(cf. Ioan 1, 9). Credincioșii au simțit, prin aceste eforturi ascetice și duhovnicești ale lor, în mod anticipat, puteri și raze din lumina Învierii Domnului, care i-a înnoit, sfințit și ridicat pe trepte mai înalte de percepție a sensului vieții lor. În același timp, ei au fost încurajați să parcurgă perioada Postului Mare, inclusiv, a Săptămânii Pătimirilor Domnului, cu deosebită râvnă, întrucât au fost susținuți în acest demers de luminile și speranțele Postului Mare.

     În noaptea Învierii, însă, a apărut acel nor imens de lumină duhovnicească, care a cuprins nu numai pe toți oamenii, ci și întreg universul. Expresia acestei lumini a Învierii Mântuitorului este dată de însăși prima chemare din sfântul altar a slujitorilor Bisericii, care invită de trei ori pe credincioși: „Veniți, de luați lumina!” Aceștia, la rândul lor, aprind lumânările proprii, pe care le țin în mâini, din lumânarea aprinsă a sfințiților slujitori. Totul se transformă în scurt timp într-o mare de lumină, care spulberă întunericul nopții. Este măreață, tainică și înălțătoare această noapte a Învierii ! De unde îi vine această vrajă, bucurie și lumină?  

     Aceste daruri minunate ale sărbătorii îi vin din inima însăși a ei, care este evenimentul Învierii din mormânt a lui Iisus Hristos. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a biruit puterile păcatului, ale morții, ale diavolului și ale întunericului și a făcut să răsară lumina Sa atotstăpânitoare și biruitoare. Lumina aceasta a Învierii pătrunde cele mai ascunse unghere ale existenței, pentru că Iisus Hristos, ca Logos sau Cuvânt veșnic al Tatălui, prin care toate au fost create, este Același, Care pe  toate le-a refăcut prin lumina Învierii Sale.

      În lumina Învierii toate lucrurile create și-au redobândit identitatea lor adevărată și sensul lor cel mai înalt. Din momentul Învierii lui Hristos toate au fost restaurate și reorientate spre lumină, spre  sens și spre împlinire eshatologică. Imnografia slujbei din noaptea Învierii este impresionantă prin modul în care ea surprinde multiplele sensuri ale Învierii lui Hristos, și, îndeosebi, sensul de lumină atotcuprinzătoare a evenimentului pascal. La Paști se produce o bogăție de lumină, care învăluie nu doar persoanele izolate, ci chiar popoarele, așa cum răsună cântarea: „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare;  Paștile Domnului, Paștile. Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi...”(Peasna întâi, din Canonul Învierii).   

     Pentru a putea percepe duhovnicește această lumină a Învierii și a o primi în adâncul de taină al inimii, este necesară o curățire a organului interior de percepție al omului, spre a putea sesiza și primi această lumină. Toate simțurile omului credincios se cuvin a fi curate de orice gând rău și întinăciune, pentru a putea primi pe Domnul Cel înviat. „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: bucurați-vă!” (Stihira întâi, de la peasna întâi, din Canonul Învierii).

     Nu numai persoanele și popoarele sau neamurile pământului sunt chemate să se împărtășească din lumina Învierii Mântuitorului, ci și cosmosul întreg, care își are temeiul existenței lui, în Cel Care nu numai că l-a creat, ci l-a și luminat acum, prin Învierea Sa. „Acum toate s-a umplut de lumină: și cerul și pământul și cele dedesubt. Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit”(Stihira întâi, de la peasna întâi, din Canonul Învierii).

     Învierea Mântuitorului a cuprins cu puterea și lumina ei și pe cei aflați în iad, până în momentul biruinței vieții asupra morții. Și aceștia, au simțit lumina Învierii, așteptând-o și îndreptându-se spre ea. „Milostivirea cea nemăsurată văzând-o cei ținuți în legăturile iadului, spre lumină se grăbeau, Hristoase, cu picioare sprintene, lăudând Paștile cele veșnice”(Stihira întâi, de la peasna a cincea, din Canonul Învierii).

   Dacă prin Învierea Sa, Iisus Hristos luminează tuturor, de ce nu este lăsată să lumineze această lumină mai mult în lumea de astăzi? Răspunsul nu se află la Cel înviat, ci el se află în sfera libertății omului. Nu toți oamenii doresc să depășească starea concretă, aflată în întunericul spiritual al necredinței, al patimilor și al răutăților. Numai deschizându-se în fața razelor de lumină ale Învierii, pot oamenii să devină ei înșiși fii ai luminii, așa cum îndeamnă Sf. Apostol Pavel: „Umblați ca fii ai luminii !”(Efeseni 5, 8). La această lumină cheamă Învierea lui Hristos să se apropie toți oamenii, care au fost îngropați și înviați împreună cu El (cf. Romani 6, 3-4), în Taina Sfântului Botez,  pentru ca viața tuturor să fie luminată prin Îisus Hristos, Care este Izvorul luminii și învierii tuturor.

Pr. Ioan TULCAN