| 4 decembrie 2017

 Importanța teologică și bisericească a Sfântului și Marelui Sinod din Creta (16-26 iunie 2016)

Evenimentul bisericesc mult așteptat de către lumea credinței creștine, din prima jumătate a anului 2016, a fost, fără îndoială, Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei ce a avut loc în Creta. Nu întâmplător acest Sinod a stârnit un interes deosebit nu numai în cadrul Ortodoxiei, ci și în cadrul Creștinismului occidental, în general. Aceasta, pentru că acest Sinod a fost fructul unor așteptări îndelungi și a unei pregătiri în timp de peste șaizeci de ani, la care și-au adus contribuția toate Bisericile Ortodoxe Autocefale și Autonome locale. Lumea în care trăim este o lume a dialogului, a comunicării rapide între oameni și popoare, a unei tehnologii atât de avansate, încât nu mai permit ca nici o instituție care lucrează cu oamenii, să mai poată trăi în izolare, în indiferență și în autosuficiență.

    În acest sens, pleroma Bisericii Ortodoxe Române este chemată să cunoască tot mai mult și mai bine ceea ce reprezintă pentru creștinii ortodocși acest eveniment bisericesc major din viața Ortodoxiei universale, care a fost mesajul lui (al Sinodului) pentru toți creștinii și pentru lumea de astăzi. Se impune acest demers teologic și bisericesc clarificator, nu în ultimul rând, și pentru a spulbera răstălmăcirile, dezinformările, înțelegerile trunchiate și unilaterale cu privire la acest Sfânt și Mare Sinod al Ortodoxiei, pentru ca toți cei doritori de cunoaștere să afle coordonatele principale ale acestuia. De aceea, începând cu acest număr al prezentei publicații, vor apărea mai multe editoriale și articole, care să aducă un spor de lumină și de înțelegere a ceea ce înseamnă viața bisericească în manifestările ei plenare, precum și ce a avut de spus acest Sinod pentru Biserica Ortodoxă și  pentru membrii acesteia, pe de o parte, dar, în același timp, și ceea ce a transmis acest Sinod ca Mesaj pentru întreaga lume.

     Necesitatea convocării și a derulării lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei apare cu atât mai evidentă, cu cât avem de a face cu Biserica, care este prin definiție un așezământ al comunicării și al comuniunii nu numai cu Dumnezeu, pe verticală, ci și cu oamenii, pe orizontală. Până nu cu mult timp în urmă, diferite părți ale Ortodoxiei au fost nevoite, ca din rațiuni politice, ideologice, să trăiască în izolare și în necunoaștere reciprocă, ba chiar să se ignore unele pe altele și să se prețuiască mai puțin. Acest fapt, le-a dat multor Biserici Ortodoxe locale impresia că doar ele există, că nu este nevoie de a se gândi la frații și surorile lor în credință care trăiesc în alte regiuni sau țări ale Europei și ale lumii, în general. Această realitate mai puțin plăcută, a făcut ca pregătirile pentru convocarea concretă a acestui Sinod să dureze atât de mult timp. În același timp, a prilejuit manifestarea unei anumite neînțelegeri a priorităților misionare ale Bisericii astăzi, iar, în final, a condus și la neparticiparea a patru Biserici Ortodoxe locale la lucrările acestui Sinod, sugerând o anumită tendință separaționistă între ele.

     Lucrările acestui Sinod au evidențiat, în primul rând, faptul, că Biserica Ortodoxă trebuie să se manifeste conciliar, sinodal, nu numai la nivel local, ci și la nivel universal. Localul și universalul în viața și în conștiința Bisericii nu sunt două realități disparate și contradictorii, ci ele exprimă aceeași realitate eclezială, după modelul de viață și iubire al Preasfintei Treimi, Care există simultan în unitate și în diversitate. Este vorba de unitatea de ființă a Persoanelor Sfintei Treimi: a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, fiind vorba de existența Unui singur Dumnezeu, dar, în același timp, unitatea de ființă a Acestora nu anulează caracterul Lor personal; căci Fiecare Persoană a Sfintei Treimi este în același timp distinctă de Celelalte două, fără, însă a fi în izolare Una față de Celelalte. Modul Lor de existență fiind perihoretic, adică, de a fi Una în Alta.

     În al doilea rând, este de așteptat, ca lucrările acestui Sinod să genereze un alt mod de raportare a acestor Biserici Ortodoxe locale, unele la altele; adică, a fost prilejul de a dinamiza relațiile interbisericești, de a stimula și dezvolta comuniunea dintre ele, de a se apropia și mai mult în rugăciune, mărturisire și fapte bune, pentru ca „lumea să creadă” în Iisus Hristos Cel trimis în lume de Tatăl.  

    În al treilea rând, tocmai pentru că au apărut unele inadvertențe în modul de înțelegere a unor probleme aflate la ordinea zilei, înseamnă că întâlnirea mai frecventă a acestor Biserici se impune cu o și mai mare evidență. Nu trebuie uitat nici faptul, că lumea, către care este trimisă Biserica lui Hristos în vremea noastră, a parcurs unele evoluții în ultimele decenii, care nu mai permit o abordare eclezială bazată pe stereotipii, pripită, superficială și unilaterală a problemelor lumii de astăzi. Dimpotrivă, conștiința Ortodoxiei trebuie să se manifeste din ce în ce mai vie, luminată de razele Duhului Sfânt, dobândit prin multă rugăciune și credință, prin iubire și solidaritate, pentru a oferi lumii de astăzi și un model uman transfigurat de puterea harului mântuitor al lui Iisus Hristos.    

     În acest context,  slujitorii și credincioșii Bisericilor Ortodoxe Locale trebuie să imagineze modalități creatoare, prin care să se facă vie mărturisirea credinței în Iisus Hristos – Biruitorul morții și Izvorul unei noi vieți. Totodată, ei pot veni cu răspunsuri noi la problemele noi, care se pun în fața Bisericii de către lumea de astăzi.

Pr. Ioan TULCAN