24 noiembrie 2016

Importanța teologică a Postului Nașterii Domnului

    Întâmpinarea cu folos a marilor sărbători creștine nu poate să aibă loc în orice condiții, în stare de indiferență și insensibilitate spirituală, ci într-o stare de trezvie, de receptivitate, de curăție și de deschidere sufletească. Această stare nu se naște din nimic, ci ea se pregătește printr-o perioadă de timp numită perioada postului. De aceea, și sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul este pregătiră în mod deosebit printr-o perioadă de timp de post, de 40 de zile, numită Postul Nașterii Domnului. Această perioadă de timp este perioada de pregătire sufletească a credincioșilor, pentru a putea să-L primească ei înșiși, cu vrednicie, pe Mântuitorul lumii în sufletele lor.
    Încă de la începutul existenței Bisericii creștine, s-a avut în vedere pregătirea deosebită a credincioșilor pentru marele praznic al Nașterii Domnului, instituindu-se zile și săptămâni de post, de reculegere, de iertare și de intensificare a vieții creștine, în așteptarea marelui praznic al Crăciunului. Acest post trebuia să aducă aminte credincioșilor de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care prin rugăciune și post, prin credință și nădejde, au așteptat să vină în lume Mesia – Izbăvitorul tuturor oamenilor.
    Cele dintâi mărturii sau documente despre existența acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și de la episcopul Leon cel Mare al Romei (Sermones de jejunio X mensis, în: P.L. LIV, col. 168-190).
    Prin lungimea și prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte de postul ținut de Moise, ca pregătire, pentru a primi de la Dumnezeu Tablele Legii pe Muntele Sinai. Pornind de la semnificația postului ținut de Moise, tot așa și creștinii postesc în vederea primirii în sufletele lor a Cuvântului lui Dumnezeu, Cel Care Se face Om, prin lucrarea Duhului Sfânt și din Fecioara Maria. Postul lui Moise pe Muntele Sinai este o tipologie a Postului creștin premergător sărbătorii Nașterii Domnului. Vom încerca să sesizăm, în cele ce urmează, sensurile sau semnificațiile teologice ale acestui Post al Crăciunului, pentru ca astfel, și creștinii de astăzi, să simtă tot mai bine necesitatea lui, și, mai ales, să se poată învrednici de darurile sale.
    În primul rând, așa cum s-a precizat deja, Postul Crăciunului vrea să ne învețe pe noi creștinii, că sărbătoarea Nașterii Domnului înseamnă împlinirea profețiilor mesianice, făcute cu secole înainte de evenimentul Nașterii Domnului, începând cu Protoevanghelia, din Vechiul Testament, de la Facere 3, 15: „Dușmănie voi pune între tine (șarpe) și femeie (Eva), între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul”, continuând în diferite moduri și cu alte cuvinte, prevestiri ale locului, timpului și modului venirii în lume ale lui Mesia, despre care dau mărturie cărțile sfinte ale Vechiului Testament. Biserica dorește să ne convingă pe noi creștinii, că există o strânsă legătură între aceste profeții mesianice ale Vechiului Testament și împlinirea lor întocmai prin venirea lui Mesia, sub chipul unui Prunc nevinovat, în peștera Betleemului, „la plinirea vremii” (cf. Galateni 4, 4).
    În al doilea rând, Postul Nașterii Domnului evidențiază cu claritate faptul, că pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu a fost o realitate în întreaga istorie a omenirii, conducând-o pe aceasta, cu iubire și înțelepciune, ca să se mențină deschisă așteptării venirii lui Mesia, așa cum o ilustrează și venirea magilor de la răsărit la Betleem. Deci, pronia lui Dumnezeu este aceea, care veghează neîncetat la mersul înainte al omenirii, spre a ajunge la împlinirea destinului sau a menirii sale, atât în ceea ce privește rostul ei în lumea aceasta, cât și în ceea ce privește destinul ei eshatologic, veșnic.
    În al treilea rând, acest Post, are în vedere arătarea treptată a iubirii veșnice a lui Dumnezeu în istorie; la început, mai puțin clar, dar, treptat, din ce în ce mai clar, pentru ca aceasta să strălucească cu putere deasupra peșterii Betleemului, când slava cerească a Dumnezeului iubirii și comuniunii veșnice a cuprins locul acela, atrăgând pe păstori și pe magi, dar, și întreaga creație, în jurul luminii acelei iubiri dumnezeiești întrupate sub chipul Pruncului Iisus aflat în iesle.
    În fine, Postul Nașterii Domnului ne mai pune în lumină, pedagogia dumnezeiască manifestată în întreaga Lege a Vechiului Testament, precum și în întreaga creație, așa cum subliniază și Sf. Apostol Pavel, când spune: „Legea ne-a fost pedagog (călăuză) spre Hristos, ca să ne îndreptăm prin credință”(Galateni 3, 24). Aceeași călăuzire sau pedagogie dumnezeiască este prezentă și în timpul acestui Post pregătitor al sărbătorilor care vor veni, incluzând în dinamica lui spirituală viața fiecărui credincios.
    Semnificațiile teologice ale Postului Crăciunului au darul de spori motivația interioară a fiecărui om, deschis spre o viață plenară și autentică, pentru a intra în atmosfera luminoasă și plină de speranță a acestui Post, ieșind din monotonia cotidiană și din vacarmul ei, pentru a asculta în conștiință glasul Celui Care din iubire negrăită față de lume a venit în ea (cf. Ioan 3, 16), ca să o sfințească și să o ridice de sub puterea răului și a întunericului, în lumina iubirii și a vieții veșnice, dăruită ei de Pruncul Iisus.
Pr. Ioan TULCAN