| 9 aprilie 2017

Floriile – sărbătoarea întrării Domnului în Ierusalimul pământesc, ca prevestire a intrării Lui în Ierusalimul ceresc

     Întreaga creștinătate ortodoxă, iar, în acest an, nu numai ea, a parcurs cele patruzeci de zile ale Postului Mare, cu o intensificare a credinței personale, a nădejdii și a dragostei, fiind mai intim legată de viața de rugăciune și sfinte slujbe specifice acestei perioade, ale Bisericii. Au fost mai intense rugăciunile personale ale credincioșilor în timpul Marelui Post al Paștilor, au fost mai frecvente participările lor la sfintele slujbe ale Bisericii, precum și înnoirea duhovnicească a acestora prin Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii. Iar, la finalul acestor zile de reculegere și post, înnoire și sfințire,  aceștia intră în orizontul de lumină, bucurie și taină al sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, sau, așa cum i se spune popular, sărăbătoarea Floriilor.

     Pentru a înțelege mai bine semnificația acestui praznic atât de important, este folositor să rememorăm contextul în care are lor acest eveniment semnificativ al istoriei mântuirii neamului omenesc.  Era în preajma serbării Paștelui iudaic. La Ierusalim au venit foarte mulți iudei din diaspora pentru a sărăbători Paștile lor. De la Ierusalim, aceștia au mers în Betania, pentru a-l vedea pe Lazăr, cel care fusese înviat de Iisus Hristos și care acum era viu. Toți au fost cuprinși de sentimente contradictorii, datorate acestui fapt al învierii lui Lazăr. Mulți dintre iudeii obișnuiți erau cutremurați și bucuroși de faptul, că un semen al lor fusese rechemat la viață prin înviere de Iisus Hristos, privind cu admirație lucrarea Mântuitorului, prin care a biruit moartea. Alții, însă, dintre iudei, în frunte cu fariseii și cărturarii, Îl urau și Îl invidiau pe Iisus pentru că vedeau în El, pe Cineva, care le-ar contrazice credința și viziunea lor asupra universului religios propriu. Evanghelia ne relatează, că în aceste momente de euforie a mulțimii entuziaste din cauza învierii lui Lazăr, fariseii și cărturarii au pus la cale moartea lui Iisus Hristos și a lui Lazăr cel înviat. Acesta din urmă era pentru iudeii acestei categorii mărturia indubitabilă a faptului, că Lazăr a fost mort și a fost înviat, deci, reieșea cu putere și fără putință de tăgadă, puterea dumnezeiască a lui Iisus Hristos asupra morții.

    În același timp, învierea lui Lazăr a anticipat întreaga lucrare mântuitoare a Domnului, ce avea să se desfășoare pe parcursul întregii Săptămâni a Patimilor. Ea era o prefigurare a propriei Sale Învieri și intrarea Sa din Ierusalimul pământesc în Ierusalimul ceresc. Cetatea Ierusalimului pământesc a avut un rol deosebit de important pentru viața religioasă a poporului ales, dar, totodată, acest oraș binecuvântat a avut valențe și semnificații deosebite pentru întreaga omenire, prin activitatea Domnului desfășurată în acest oraș. Aici, au avut loc marile intervenții ale lui Dumnezeu în viața poporului Său, prin care l-a menținut pe acesta pe linia împlinirii profețiilor mesianice. În Ierusalim a răsunat glasul cel dumnezeiesc și răspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu. În Ierusalim începe drumul Pătimirilor Domnului, cu întreg cortegiul lor de suferințe și de slăbiciuni omenești.    

     Prin Pătimirile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa, Mântuitorul străbate cerurile și intră triumfal, și ca Om, în comuniunea veșnică a Preasfintei Treimi, în Împărăția veșnică a Acesteia, numită în cartea Apocalipsei „Ierusalimul cel nou”(Apocalipsa 21, 2). Ierusalimul cel ceresc în care a intrat Domnul este simbolizat de fiecare biserică pictată și sfințită, unde se adună credincioșii spre a deveni cetățeni ai Ierusalimului ceresc. Pentru aceasta, și ei trebuie să parcurgă drumul pelerinajului, împreună cu Iisus, așa cum au făcut copiii și iudeii iubitori de Hristos, ieșindu-i în întâmpinarea Sa cu ramuri de finic și cu o mare bucurie, cântându-I: „Osana ! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”( Ioan 12, 13).

      Sărbătorind Intrarea lui Iisus în Ierusalim sau Floriile fiecare credincios se simte invitat prin chemarea praznicului, de a ieși în întâmpinarea lui Iisus pentru a-I aduce prinosul de credință, iubire și slujire Celui care ne-a oferit garanția Învierii, prin readucerea la viață a prietenului Său Lazăr. În același timp, Mântuitorul ne-a oferit mărturia vie, că prin El am fost urcați cu toții în casa Tatălui ceresc, în Ierusalimul de sus, unde sunt așteptați să ajungă toți ucenicii Lui, pentru a se bucura împreună cu Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatele lumii (cf. Ioan 1, 29). Urmându-L pe Domnul pe drumul crucii Sale, credincioșii trebuie să se răstignească și ei împreună cu Hristos, biruind propriul lor egoism, răutate, violență și necredință, pentru ca El să trăiască în ei (cf. Galateni 2, 20) și să intre întru bucuria cea negrăită a noului Ierusalim. „Și am văzut un cer nou și un pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut; și marea nu mai este. Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei”(Apocalipsa 21, 1-2).  

Pr. Ioan TULCAN