| 20 aprilie 2014

Darurile Învierii (20.04.2014)

    În centrul tuturor sărbătorilor creştine se află marele praznic al Învierii Domnului, care le covârşeşte pe toate, prin semnificaţiile şi darurile ei bogate, pe care le revarsă cu generozitate asupra întregii creaţii,şi, cu osebire, asupra întregii umanităţi. Învierea este evenimentul istoric, care transfigurează şi depăşeşte istoria, prin puterea Celui Care a biruit moartea şi a înviat a treia zi din mormânt.

    Învierea Domnului este un eveniment cu consecinţe universale, cosmice, prin faptul, că Cel înviat nu este un simplu om, ci este Fiul Cel veşnic al Tatălui, Care S-a făcut om, ca pe om să-l scoată din blestemul morţii, al păcatului şi al lipsei de sens şi să-i dăruiască viaţa cea veşnică. Fiul sau Cuvântul Tatălui, Cel Care le menţine pe toate în existenţă, ca fiind Cel prin Care toate au fost create, a luat chipul nostru omenesc, ca pe acesta să-l refacă, să-l înnoiască şi să-i dea o nouă temelie, o nouă viaţă, pe care nu o putea primi din altă parte, şi, anume viaţa cea veşnică. Acesta este primul şi cel mai mare dar pe care ni-l oferă sărbătoarea Învierii Domnului. Darul vieţii veşnice nu-l poate primi omul din altă parte, nici prin sine însuşi nu-l poate dobândi, ci numai prin Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos. Acest adevăr îl exprimă şi cântarea pascală: „Ziua Învierii să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă”(Canonul Învierii, peasna I) Iar faptul că darurile Paştilor nu se opresc la oameni, ci ele trec la întreaga creaţie, îl aflăm din alte imnuri în noaptea Învierii. „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure; şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică”(Ibidem). Sau: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt. Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit”. 

    Înviind din mormânt, Iisus Hristos a adus o transformare profundă, radicală,în viaţa oamenilor. Aceştia nu mai pot fi stăpâniţi de moarte, lipsă de orizont şi de sens a vieţii lor, ci peste toate acestea s-a revărsat bogăţia darurilor Învierii, iar aceste aspecte distructive ale vieţii au fost nimicite prin puterea de viaţă dătătoare a lui Iisus Hristos Cel înviat din morţi. . Astfel, după evenimentul Învierii, tot ceea ce reprezintă rău, schingiuire şi urâţire a vieţii oamenilor şi a creaţiei, în general, şi-a primit răspunsul, în sens de nimicire şi desfiinţare a acestora, prin mormântul gol de la Ierusalim. din care Cel Înviat „a răsărit ca un Mire”. 

     Astfel, Învierea Domnului reprezintă un temei de nezdruncinat al nădejdii oamenilor, că dincolo de toate suferinţele, nedreptăţile, umilinţele pe care chiar cei credincioşi le primesc, există o viaţă adevărată, plenară, sfântă, ce ni s-a dăruit prin moartea şi Învierea Mântuitorului. Aceasta ni se descoperă şi nouă celor de astăzi, în măsura în care ne ataşăm tot mai strâns şi mai deplin de Iisus Hristos, Biruitorul morţii. Viaţa care ni se face accesibilă prin Învierea Domnului ne vesteşte, totodată, bucuria şi fericirea de a fi părtaşi ai lumii ce va veni, ai Împărăţiei lui Dumnezeu, daruri care ni se fac accesibile prin Înviere.

    Având această convingere, credincioşii se bucură în chip deosebit în aceste zile, devenind purtători de lumină veşnică, de har şi de iubire, luptând pentru confirmarea şi întărirea vieţii în toată frumuseţea ei spirituală, respingând toate pericolele şi atentatele îndreptate împotriva acesteia. Toate formele de ură, de răutate, de împietrire a inimii şi de violenţă se află în contradicţie cu darurile Învierii. Dar, de fapt toate aceste rele se opun lui Iisus Hristos, Cel Care a biruit răul, nedreptatea şi moarte. Pe El Îl preamăreşte creştinătatea, de la El aşteaptă lumea o vindecare şi izbăvire adevărată.

    Biserica lui Hristos, ca un adevărat şi nou Sion, este luminată de razele strălucitoare ale Învierii. De aceea, pătrunşi de bucuria Învierii, cântăm împreună: „Ridică împrejur ochii tăi Sioane şi vezi, că iată au venit fiii tăi, ca nişte făclii de Dumnezeu luminate, de la apus şi de la miazănoapte, şi de la mare şi de la răsărit, întru tine binecuvântând pe Hristos în veci”(irmos de la peasna a VIII, op. cit.).                                                                                      

Articol scris de părintele Ioan Tulcan şi publicat în săptămânalul “Calea Mântuirii”