| 29 mai 2015

Credinciosi fara Biserica ?

   Pogorarea Sfantului Duh, al carei praznic bisericesc isi revarsa inca razele de lumina si adevar asupra noastra, este momentul in care Biserica intra pe scena istoriei ca realitate sociala, vazuta, ca anticipare a Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Biserica este mediul firesc al inceputului, al intaririi si manifestarii plenare a vietii crestine, pe toate coordonatele ei. Nicaieri in Sfanta Scriptura sau in literatura crestina autentica aparuta de-a lungul timpului nu se afirma si nici macar nu se sugereaza posibilitatea unei vietuiri crestine in detasare sau indiferenta fata de Biserica. Dimpotriva, pe masura ce omul avanseaza in credinta, realitatea divino-umana a Bisericii i se deschide mai mult inainte, cu o chemare si o putere de atragere irezistibila inspre profunzimile si tainele ei.

   In ultimul timp, insa, auzim destul de des facandu-se afirmatia ca putem fi oameni credinciosi, buni, bineplacuti inaintea lui Dumnezeu, fara ca aceasta sa insemne neaparat ca avem nevoie de Biserica, de participare la viata ei, la slujbele ei, la calauzirea ei. Biserica pare a-i stanjeni pe anumiti oameni, chiar a-i irita, pentru ca ea nu s-ar inscrie in tot ceea ce inseamna preocuparile imediate ale omului de astazi. O asemenea afirmatie, dincolo de inexactitatea ei, este o marturisire a unei privatizari a credintei, pe care omul modern doreste sa o pastreze doar in intimitatea sufletului sau, fara nici o referire la ceilalti.

   Mai mult decat atat, o asemenea afirmatie tradeaza o ingustare a intelesului Bisericii, care este vazuta mai mult ca o institutie omeneasca, legata doar de oameni si de slabiciunile lor, fiind produsul acestora. Biserica nu mai este vazuta ca un asezamant sau vehicul al mantuirii oamenilor, care nu este din lumea aceasta, dar este pentru lumea aceasta si pentru mantuirea ei din robia pacatului, a diavolului si a mortii, deschizand pentru oameni poarta vietii celei vesnice.

   Chiar crestinii ortodocsi, dar nu numai ei, trebuie sa-si reaminteasca faptul ca Biserica lui Iisus Hristos este intemeiata de El, nu de oameni si nu este exclusiv proprietatea oamenilor, ci ea este “casa lui Dumnezeu” (cf. I Corinteni), cortul lui Dumnezeu in sanul umanitatii. Biserica Ortodoxa a pastrat de-a lungul timpului prospetimea tezaurului de credinta apostolica, de viata crestina autentica si de marturisire a lui Iisus Hristos inaintea oamenilor, dupa modelul apostolic. Ea este chemata sa reinnoiasca mereu modelul de credinta si marturisire apostolica, in fiecare timp si loc, fiecare madular sau membru al Bisericii traind in mod direct si personal legatura cu Iisus Hristos prin puterea Duhului Sfant, prezent in Biserica inca din ziua Cinzecimii sau a Rusaliilor. Acest Duh Sfant, care este totodata Duhul lui Hristos, este prezent si lucrator prin Sfintele Taine ale Bisericii, prin care ii face pe oameni dupa chipul lui Hristos. Tainele impartasesc oamenilor viata lui Hristos, si astfel El este prezent cu noi si in noi “in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor “ (cf. Matei 28,19-20). Credinta Bisericii Ortodoxe nu este numai afirmata teologic, ci si traita, experiata in cultul Bisericii. De pilda, credinta in Sfanta Treime nu inseamna doar o afirmatie de credinta teoretica, ci marturisind aceasta credinta, Biserica o si traieste in mod concret, simtind iubirea Fiului fata de Tatal si iubirea Tatalui fata de Fiu. Prin aceasta, membrii Bisericii nu raman indiferenti unii fata de altii, ci sunt purtatori ai iubirii Sfintei Treimi, unii pentru altii. 

   Biserica transmite deci lumii in fiecare epoca istorica viata cea dumnezeiasca a Dumnezeului Celui viu in Sfanta Treime, facandu-se aceasta viata dumnezeiasca accesibila fiecarui om, prin Iisus Hristos, Intemeietorul si Capul Bisericii. In felul acesta, Biserica ajuta in mod esential oamenilor sa se desavarseasca, sa se imbunatateasca in viata lor prin mijloacele sfinte pe care Biserica le pune la indemana lor.

    Astfel, scopul Bisericii nu este unul de circumstanta, provizoriu, ci unul care vizeaza vesnicia omului, adica mantuirea lui in comuniunea vesnica a Treimii. Cand oamenii se impartasesc de darurile Bisericii, ei devin mai buni, mai umani, mai calzi si iubitori unii fata de altii, risipind norii “urii si ai altor pacate”.

   O societate omeneasca patrunsa de viata si darurile Bisericii face bucurie lui Dumnezeu, dar in acelasi timp ofera multa mangaiere si speranta lumii de azi. Da, oamenii de astazi nu pot fi crestini buni, care sa se afle pe calea mantuirii, daca ei nu sunt in Biserica, daca ei nu simt viata si puterea duhovniceasca a Bisericii, care-i invita pe toti la participare, la bucuria ei, la mantuire. Caci, in fond, ce este Biserica? Ea este prezenta lui Hristos in lume prin Duhul Sfant, pana la sfarsitul veacurilor. Ne putem lipsi de aceasta prezenta dumnezeiasca, rupandu-ne de Biserica si de viata ei? Nicidecum.

   Pe de alta parte, Biserica este raspunsul apostolic dat Cuvantului lui Hristos. Trebuie sa incercam a ne gandi mai mult cum raspunde fiecare membru al Bisericii cuvantului lui Hristos. Raspunsul Apostolilor este unul definitoriu si care invita la imitatie. Raspunzand chemarii lui Hristos, Biserica in intregul ei exprima deplinatatea credintei si a vietii Lui prin Sfanta Scriptura, mai ales Noul Testament, prin scrierile Sfintilor Parinti, prin imnele liturgice, prin Sfanta Liturghie, care recapituleaza si sintetizeaza intreaga viata aratata lumii prin Iisus Hristos. Asadar, Biserica lui Hristos este mereu actuala si necesara lumii; ea niciodata nu se invecheste, nu este depasita de timp, ci intodeauna transfigureaza timpul si il orienteaza spre Imparatia lui Dumnezeu.

   Biserica este mereu actuala, raspunzand aspiratiilor oamenilor spre dreptate, lumina, iertare, iubire si impacare. Ea raspunde acestor aspiratii cu darurile ei. Lumea de astazi sufera enorm de mult pentru ca s-a indepartat de viata si constiinta Bisericii, nemaidorind sa intre pe poarta ei,care duce la viata.

   Articol scris de parintele prof. dr. Ioan Tulcan si publicat in saptamanalul "Calea Mantuirii".