| 26 decembrie 2014

Crăciunul este sărbătoarea Întrupării Fiului lui Dumnezeu (26.12.2014)

    Un suflu nou şi o bucurie fără margini cuprind în aceste zile întreaga omenire. E o bucurie şi un etos, care se deosebesc de orice alte referinţe similare, întrucât acum oamenii sunt părtaşi împreună cu îngerii, cu magii şi cu păstorii din preajma Betleemului la cea mai mare veste, anunţată de îngeri: „ Vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”(Luca 2, 11). În faţa marii vestiri a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, omul simte o bucurie sfântă, o pace atotcuprinzătoare, dar lui i se descoperă şi un nou înţeles al vieţii lui. El ştie, că odată cu venirea în lume a Celui mai înainte de veci toate s-au schimbat, toate au dobândit o nouă semnificaţie, o nouă perspectivă şi o altă finalitate. Învăţătura Bisericii, mărturiile Evangheliei şi experienţa creştină de două milenii sunt în flagrantă contradicţie cu ceea ce încearcă societăţile secularizate să prezinte ca specific al sărbătorii, reducându-o pe aceasta la aspecte marginale, comerciale şi fără semnificaţii profunde, satisfăcând doar nevoia omului de cele materiale. De unde această forţă spirituală a sărbătorii Crăciunului? Cum trebuie să înţelegem cele întâmplate la Betleem şi care este legătura acestora cu viaţa fiecărui om din vremea noastră ? Sunt doar câteva întrebări, pe care ni le prilejuieşte această sărbătoare. 

   Pentru a încerca să desluşim marele eveniment al Crăciunului trebuie să recurgem la documentele cele mai credibile, mai adevărate şi care fac referiri la înţelesul de lumină şi foc al sărbătorii, care este venirea în lume a Cuvântului Tatălui, pentru mântuirea lumii. Sf. Apostol Pavel are cuvinte edificatoare cu privire la Dumnezeu, Care S-a arătat în trup. „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă”( I Timotei 3, 16). Cu acest prilej, s-a arătat taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, cu scopul mântuirii oamenilor, în toată concreteţea ei, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Acelaşi Apostol al Neamurilor subliniază momentul sau timpul venirii în lume al Logosului Tatălui , când spune: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea”( Galateni 4, 4-5). Deci, Întruparea Fiului lui Dumnezeu n-a avut loc la întâmplare, ci doar atunci când timpul era „copt” pentru a primi în el pe Cel mai înainte şi mai presus de timp. La întrebarea pusă de mai mulţi oameni, de ce nu a venit în lume mai devreme Fiul lui Dumnezeu, marii Părinţi ai Bisericii au dat mai multe răspunsuri la această întrebare.

  1. În primul rând, omenirea trebuia să facă în mod direct şi dramatic experienţa păcatului, ca încălcare a voii lui Dumnezeu şi în felul acesta să aştepte cu înfrigurare eliberarea de sub puterea şi lucrarea lui, izbăvire pe care nu o putea aduce nimeni dintre fiii oamenilor.
  2. În al doilea rând, strâns legată de existenţa păcatului era şi existenţa răului, care în pronia divină, trebuia şi el să atingă cote ridicate, maxime, adică să se manifeste în toată forţa lui devastatoare, ca astfel să-şi epuizeze formele lui de manifestare, pentru ca apoi, acesta să poată fi smuls din rădăcină, anihilat şi biruit.
  3. Trebuiau cunoscute de cât mai mulţi oameni timpul, locul şi modul venirii Fiului lui Dumnezeu, pentru ca venirea în lume a Acestuia să aibă un impact cât mai mare asupra multora. Şi într-adevăr, naşterea lui Hristos în Betleemul Iudeii a adus o vibraţie şi a răspândit în lume o putere şi o lumină de care cu toţii s-au împărtăşit.
  4. Şi, în fine, mai trebuia să apară „vasul” cel ales de Dumnezeu, Preacurata Fecioară Maria, care prin acel „fie” ale ei a făcut posibilă Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Care a venit în lume ca Om adevărat, afară de păcat, pentru ca pe oameni să-i elibereze de sub puterea păcatului, a răului şi a morţii, dăruindu-le tuturor acces spre viaţa cea veşnică.

   În faţa acestui mare eveniment din istoria omenirii, nu putem să ne manifestăm în stare de indiferenţă, de nepăsare, de răutate şi stăpâniţi de patimi devastatoare de suflete. Dimpotrivă, în faţa ieslei Betleemului, se cuvine să aducem mesajul de pace, iertare şi bunăvoire între oameni, pe care l-au exprimat pentru prima dată îngerii, să venim ca şi păstorii, cu curiozitate curată şi sinceritatea inimii, primind şi noi vestea bucuriei celei mari, că şi pentru noi „s-a născut Hristos-Domnul în cetatea lui David (cf. Luca 2, 10), aducând şi noi daruri, după pilda magilor de la Răsărit, dar, mai ales să aducem darul propriei noastre vieţi, luminată de steaua cea de sus, steaua mântuirii şi a speranţei într-o viaţă mai împlinită, mai frumoasă şi mai îmbogăţită, prin Iisus Hristos, Cel Care a venit şi s-a arătat ca Luceafărul de dimineaţă, Care va străluci în inimile noastre (cf. II Petru 1, 19). Pe Acesta Îl aşteaptă şi omenirea de astăzi, ca să primească de la El ajutor, lumină, viaţă şi mântuire. Vestea cea bună a Crăciunului trebuie să găsească pe omul de astăzi în stare de veghe, de deschidere sufletească, eliberat de orice povară a răului şi a nedreptăţii, dorind a cânta cu toţii: „Veniţi, să ne închinăm şi să cădem la Hristos”, Cel care a venit în lume, ca să avem bucuria şi lumina vieţii.

Articol scris de părintele Ioan Tulcan şi publicat în săptămânalul „Calea Mântuirii”.