Apropierea sărbătorii Crăciunului răspândește în jur o vrajă, o lumină și o atmosferă specifică acestei perioade a anului. Simți cu acest prilej, că ceva nou a apărut în viața oamenilor, că fiecare așteaptă împlinirea unor aspirații, a unor gânduri mai profunde, referitoare la viața sa, la viața semenilor săi. Întreaga activitate a omului, premergătoare marelui praznic, se concentrează spre acest punct luminos, pe care îl reprezintă evenimentul Crăciunului.
Magazinele sunt pline, împodobite cu lumini, artificii și chemări la primirea darurilor de Crăciun; străzile freamătă și ele de atmosfera materială, generată de aspectul comercial al activităților premergătoare sărbătorilor, iar omul se află și el cuprins în această vibrație, care îi pătrunde nu numai sufletul, ci întreg mediul său de viață.
Activitățile cotidiene și gospodărești se află și ele cuprinse în euforia pregătirilor de sărbători. Toate acestea se doresc a fi auxiliare importante pentru a-l pregăti pe om să guste din plin din bogăția sărbătorii de Crăciun.
Dar, oare, toate acestea sunt suficiente, pentru ca omul să se poată cu adevărat bucura de mesajul sărbătorii Nașterii Domnului? Evident, că nu. Marea sărbătoare a venirii în lume a lui Mesia reprezintă mult mai mult, decât ceea ce încearcă să-i ofere societatea axată pe consum și pe aspectul exterior și material al lucrurilor, așa cum este societatea românească de astăzi.
Ce propune Biserica de 2000 de ani omenirii în legătură cu sărbătoarea Crăciunului? Spre ce dorește ea să atragă atenția în mod deosebit fiecărui om, atunci când se apropie această sărbătoare? Acestea sunt întrebări, la care rândurile de față doresc să ofere răspunsuri.
În primul rând, Biserica dorește să atragă în mod deosebit atenția asupra lucrului esențial, de care este legat Crăciunul, și pe care lumea din afară nu poate să-l sesizeze cu claritate. Este vorba de evenimentul în sine al sărbătorii: venirea în lume, sub chip de om al lui Dumnezeu Însuși, în Persoana Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este centrul sau inima sărbătorii, spre care oamenii ar trebui să privească cu ochiul inimii sau al minții lor și în jurul Căruia ar trebui să-și organizeze preocupările, aspirațiile și întreg efortul lor. În jurul Pruncului Iisus poate omenirea de astăzi să-și găsească pacea, lumina și bucuria ei. Toate celelalte preocupări ale omului, legate de Crăciun, au o justificare și legitimitate, în măsura în care ele trimit spre inima de lumină și foc a sărbătorii, care este Întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie, de dragul omului, pentru ca pe acesta să-l izbăvească de păcat, de rău și de moarte. Dacă cele lumești și exterioare ne vor ajuta să regăsim esența Crăciunului, atmosfera adevărată a praznicului, atunci ele au o justificare. Dacă nu ne ajută în această direcție, ele mai mult perturbă atmosfera sărbătorii, o întunecă și creează o pseudo-atmosferă de Crăciun, în loc să o lămurească, să o evidențieze și să o lumineze pe cea autentică. Deci, atmosfera de sărbătoarea Nașterii Domnului trebuie să fie produsă de acest centru al ei, Care este Iisus Hristos.
În al doilea rând, această atmosferă se dezvoltă pornind de la Cel celebrat la Crăciun, adică de la Pruncul Iisus, născut în Betleem. De Pruncul Iisus este legată bucuria cea adevărată, pe care o vestesc îngerii la Nașterea Pruncului păstorilor din preajma Betleemului (cf. Luca 2, 10-11). Bucuria aceasta este una sfântă, puternică, adevărată, la care Iisus Hristos îi cheamă pe toți cei ce se apropie de El. Omenirea nu poate să găsească în altă parte această bucurie, decât numai în jurul peșterii din Betleemul Iudeii. De aceea, fără această bucurie, viața omului este o permanentă tristețe, o sleire de viață și o împuținare a ei. Astfel, pentru a dobândi această bucurie și prin aceasta, o viață în plinătatea ei, toți oamenii trebuie să intre în atmosfera sărbătorii Crăciunului, deschiși la inimă și la suflet, pentru ca bucuria de la Betleem să se răspândească în sufletele tuturor, iar, Biserica este o „Casă a pâinii”, un Betleem, unde oamenii se adună în jurul lui Iisus Hristos.
În al treilea rând, atmosfera Crăciunului este aducătoare de pace, așa cum tot îngerii lui Dumnezeu intonau în noaptea sfântă, imnul păcii lui Dumnezeu pe pământ și a buneivoiri între oameni (cf. Luca 2, 14). Pacea, ca și bucuria sunt daruri ale Crăciunului și cele care marchează atmosfera luminatului praznic. În comuniunea, pacea și iubirea Pruncului Iisus își pot găsi locul toți oamenii; de Crăciun trebuie să se simtă cu toții mai bucuroși, mai pașnici și mai luminați. Sărbătoarea aceasta este nu numai una a înfrățirii cerului cu pământul, ci și una a înfrățirii între oameni. Îndeosebi familiile creștine se împacă la acest praznic, se adună și se consolidează relațiile între toți membrii familiei, în numele și sub semnul Pruncului Iisus.
Deci, aceasta este atmosfera pe care trebuie să o căutăm și să o dezvoltăm cu prilejul marii sărbători creștine a Nașterii Domnului, pentru ca, într-adevăr, Crăciunul să nu rămână doar o sărbătoare lumească, exterioară omului, care-i încântă doar ochiul trupesc, ci acesta să genereze o atmosferă luminoasă și înălțătoare, care să-i în frățească pe oameni în iubirea Fiului lui Dumnezeu întrupat, spre bucuria și mântuirea tuturor.
Articol scris de părintele Ioan Tulcan şi publicat în săptămânalul „Calea Mântuirii”
